Aniversari culturale 22.05.13 (Richard Wagner)

22.05.1813 Se naşte, la Leipzing, Germania, RICHARD WAGNER –  compositor german

200 ani de la naşterea compozitorului german

Richard Wagner s-a născut pe 22 mai 1813 la Leipzig într-o familie de actori. A studiat la Dresda şi la Leipzig, luând lecţii de compoziţie cu Christian Theodor Weinling. Între 1833 şi 1839 Wagner a lucrat pentru teatrele de operă din Würzburg, Magdeburg, Königsberg şi Riga, a compus primele sale opere „Zânele" 1834, „Dragoste interzisă" 1836 şi mai multe piese orchestrale. În 1836 se căsătoreşte cu actriţa Minna Planner. Călătoreşte mult, cunoscând principalele centre muzicale europene. În timpul unei agitate călătorii pe mare spre Anglia elaborează planul pentru opera „Olandezul zburător". După o scurtă şedere în Londra, pleacă la Paris, unde este profund impresionat de muzica lui Hector Berlioz.

Geniul său muzical s-a format şi s-a relevat sub influenţa muzicii lui Carl Maria von Weber, Wolfgang Amadeus Mozart şi în special a simfonismului lui Ludwig van Beethoven. Primele sale opere de un răsunet deosebit, Rienzi (1840), „Olandezul zburător" sau „Vasul fantomă", 1841), l-au impus în viaţa artistică. În 1843 se stabileşte în Dresda, unde devine Kapellmeister la curtea regelui din Sachsen. Următoarele sale opere Tannhäuser (1845) şi Lohengrin (1848) sunt mai greu acceptate de public, datorită elementelor inovatoare în structura dramatică şi muzicală. Cu sprijinul lui Franz Liszt, vor fi prezentate mai târziu cu succes la Weimar.

Începând cu anul 1864 devine protejatul regelui Ludwig II al Bavariei, un pasionat admirator al muzicii wagneriene. Regele îl susţine financiar, Wagner putând astfel să se consacre numai creaţiei artistice. Cu ajutorul protectorului construieşte Teatrul de la Bayreuth, special pentru punerea în scenă a operelor sale, unde - până în zilele noastre - în fiecare vară (iulie-august), au loc renumitele festivaluri muzicale „Richard Wagner".

Richard Wagner s-a mutat la Bayreuth la data de 24 aprilie 1872. Aici a început penultima sa operă „Amurgul Zeilor”, terminată în „Haus Wahnfried”, casă în care s-a mutat în toamna anului 1874. Cu „Amurgul Zeilor” a încheiat - după 26 ani - tetralogia „Inelul Nibelungilor”. În Bayreuth a compus şi cea din urmă operă a vieţii sale, „Parsifal”. A murit la Veneţia, în ziua de 13 februarie 1883, la vârsta de 70 ani, în urma unei afecţiuni cardiace. A doua soţie, Cosima (fiica compozitorului Franz Liszt), a preluat după decesul soţului conducerea Festivalului Wagner, supravieţuind încă 47 de ani. Au avut 3 copii: Isolde, Eva  şi Siegfried.

Ideile sale sunt cuprinse în numeroase eseuri ca „Arta şi revoluţia" 1848, „Opera de artă a viitorului" 1850, „Opera şi drama" 1851. Drama muzicală wagneriană se opune divertismentului operei tradiţionale, bazându-se pe o acţiune sacră, alegorie a dramei interioare, printr-o unitate indisolubilă cu textul scris de Wagner însuşi pentru majoritatea partiturilor sale. Wagner introduce ca inovaţii „melodia infinită" şi „motivul conducător", procedeu simbolic de sugerare şi evocare a unor teme psihologice, a unor momente-cheie în desfăşurarea dramatică.

Surse:  ro.wikipedia.org; www.wagneroperas.com; cpciasi.wordpress.com;

Aniversari culturale 16.05.13 (Charles Perrault)

16.05.1703 S-a stins din viaţă, la Paris, Franţa, CHARLES PERRAULT –  scriitor francez

310 ani de la moartea scriitorului francez

 

Charles Perrault s-a născut la Paris într-o bogată familie burgheză, fiind al şaptelea copil al lui Pierre Perrault şi Paquette Le Clerc. Perrault a urmat cursuri la cele mai bune şcoli şi a studiat dreptul înainte de a începe o carieră în serviciul guvernului, pe urmele tatălui său şi fratele mai mare Jean. A fost prim-comis la supraintendenţa clădirilor sub administraţia lui Colbert. S-a ocupat timp de 20 de ani cu politica literară şi artistică la curtea regelui Ludovic al XIV – lea.

El a luat parte la crearea Academiei de Ştiinţe, precum şi la restaurarea Academiei de Pictură. În anul 1663 atunci când Academia de Inscripţii şi beletristică a fost fondată, Perrault a fost numit secretar.

A devenit membru al Academiei Franceze, care s-a divizat curând după cearta dintre antici şi moderni, în 1671.

Perrault, la 44 de ani,  s-a căsătorit cu Marie Guichon, în vârstă de 19 ani, în 1672, aceasta s-a stins din viaţă în 1678.

Familia lui a jucat un anume rol în arta şi cultura Franţei acelei epoci: fratele său, Claude Perrault, medic şi arhitect, este autorul frumoasei colonade a palatului Louvre, construit între 1665 - 1680.

În 1697 publică, sub titlul Poveşti sau basme din trecut, prelucrări după versuri populare, micile capodopere care-i aduc celebritatea mondială.

Viaţa sa plină de realizări în domeniul artistic se sfârşeşte la Paris în ziua de 16 mai 1703, la vârsta de 75 ani.

Surse:  Poveşti cu zâne, Charles Perrault, Editura Vremea, 1999, Bucureşti; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.scribd.com;

Aniversari culturale 15.05.13 (Nicolae Grigorescu, Al Ioan Cuza)

15.05.1838 S-a născut, la Pitaru, Dâmboviţa, NICOLAE GRIGORESCU – pictor român

175 ani de la naşterea pictorului român - EXPOZIŢIE DE CARTE

Nicolae Grigorescu s-a născut în satul Pitaru, judeţul Dâmboviţa, fiind al şaselea copil al lui Ion şi al Ruxandrei Grigorescu. În anul 1843, când îi moare tatăl, familia se mută la Bucureşti, în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuşi. După o timpurie ucenicie, de numai doi ani, între 1848 şi 1850 în atelierul miniaturistului şi pictorului de biserici ceh Anton Chladek, Grigorescu va executa icoane pentru bisericile din Băicoi, judeţul Prahova, şi mânăstirea Căldăruşani. În anul 1856, realizează compoziţia istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă domnitorului Barbu Ştirbei, împreună cu o petiţie prin care solicită un ajutor financiar pentru studii. Între 1856 şi 1857, va picta biserica nouă a mănăstirii Agapia, din Neamţ. La intervenţia ministrului de externe, Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primeşte o bursă pentru a studia la Paris.

În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă în capitala Franţei, unde intră la Şcoala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sébastien Cornu, unde este coleg cu Auguste Renoir. Conştient de propriile-i lacune în formaţia artistică, va studia în primul rând desenul şi compoziţia. Va părăsi curând atelierul şi, atras de noile viziuni ale Şcolii de la Barbizon, se va stabili în această localitate, desăvârşindu-şi educaţia picturală prin asimilarea experienţei unor artişti precum Jean-François Millet, Camille Corot şi Théodore Rousseau.

În cadrul Expoziţiei Universale de la Paris din 1867, participă cu şapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Ţigăncuşă, revine de câteva ori în ţară şi, începând din 1870, va participa la Expoziţiile artiştilor în viaţă şi la cele organizate de Societatea Amicilor Belle-Artelor. În anii 1873 – 1874, face călătorii de studii în Italia, în Grecia şi la Viena.

În anul 1877 este chemat să însoţească armata română în calitate de pictor de front, realizând la faţa locului, în luptele de la Griviţa şi Rahova, desene şi schiţe ce vor sta la baza unor viitoare compoziţii.

Din 1879 până în 1890, lucrează îndeosebi în Franţa, fie în Bretania, la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Întors în ţară, deschide mai multe expoziţii personale la Ateneul Român, între anii 1891 şi 1904.

Din 1890 se stabileşte definitiv în ţară şi se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârşită variaţie a motivului, pictează portrete de ţărănci, care cu boi şi numeroase peisaje cu specific românesc.

Începând din anul 1897, el organizează expoziţii în fiecare an, ultima sa expoziţie, aranjată de mâna lui, are loc în 1906.

După două pneumonii, la scurt interval, o a treia îl răpune, pe 21 iunie 1907, la Câmpina. În atelier, pe şevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.

Nicolae Grigorescu (15 mai 1838 – 21 iulie 1907) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, devenit un simbol pentru generaţiile de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile profund definitorii ale spiritualităţii româneşti.

15.05.1873 S-a stins din viaţă, la Heidelberg, Germania, ALEXANDRU IOAN CUZA – domnitor român

140 ani de la moartea domnitorului român – EXPOZIŢIE DE CARTE

Alexandru Ioan Cuza s-a născut în Bârlad, la 20 martie 1820, tatăl său fiind boierul Ioan Cuza. Mama lui, Sultana Cozadini, provenea dintr-o familie greco-italiană.

Cuza urmeauă primele studii la pensionul condus de francezul Victor Cuenin din Iaşi, unde îi are colegi pe Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri.

În 1835 îşi ia diploma de bacalaureat la Paris, apoi urmează studii universitare de drept şi medicină, pe care nu le finalizează, şi devine membru al Societăţii economiştilor de unde îşi va înainta demisia în 1840. Activează ulterior ca preşedinte al judecătoriei Covurlui, perioadă în care se căsătoreşte la 30 aprilie 1844 cu Elena Rosetti, fiica unui postelnic din Vaslui şi sora viitorului prim-ministru Theodor Rosetti.

În timpul "Primaverii Popoarelor", Cuza s-a implicat activ în mişcarea revoluţionară moldovenească. A fost alături de Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo şi Costache Negri când a fost redactat, în august 1848, programul "Dorinţele partidei naţionale din Moldova", în Cernăuţi.

Se cerea, în afară de împroprietărirea ţăranilor şi crearea unui sistem de învăţământ obligatoriu, unirea între Moldova şi Ţara Românească. Pentru rolul pe care l-a avut a fost arestat şi dus la Viena, însă a fost eliberat.

După revenirea în Moldova, sub domnia lui Grigore Ghica, ocupa postul de ministru de Război. Acesta continua să susţină cauza unirii celor două ţări româneşti.

Şansa îndeplinirii acestui obiectiv a venit după sfârşitul razboiului Crimeei, la Congresul de Pace de la Paris din 1856 când Marile Puteri doreau crearea unui stat-tampon între Imperiul Ţarist şi Otoman, pentru a stabiliza zona. În acest sens, sunt organizate divanurile ad-hoc, cu rol consultativ, în Moldova şi Valahia, prin care majoritatea populaţiei a cerut unirea celor două ţări.

Marile Puteri au hotărât ca unirea să fie, totuşi, una superficiala permiţând existenţa doar a unor instituţii în comun. Profitând de greşeala textului care stipula condiţiile de alegere a domnitorului, Alexandru Ioan Cuza, din partea Partidei Naţionale, îşi depune candidatura în ambele ţări.

Pe 5 ianuarie este ales domnul Moldovei şi pe 24 ianuarie al Ţării Româneşti. Puse în faţa faptului împlinit, Marile Puteri acceptă alegerea lui Alexandru Ioan Cuza.
S-a creat armata naţională prin contopirea forţelor militare ale celor două principate şi Statul Major General al acesteia este înfiinţat în 1859. Universitatea din Iaşi, a fost terminată în 1860 şi este prima instituţie de învăţământ superior din ţară. Cuza trebuia să jongleze între cele două capitale, Iaşi şi Bucureşti, şi între cele două parlamente şi guverne. În cele din urmă fixează capitala la Bucureşti în 1862, şi crează un singur parlament şi un singur guvern.

Alexandru Ioan Cuza l-a avut alături pe Mihail Kogălniceanu, în funcţia de prim-ministru între 1863 şi 1865, care i-a permis domnitorului să pună în aplicare reformele foarte necesare.
În 1863, are loc secularizarea averilor mănăstireşti. Aproximativ un sfert din întreaga suprafaţă a ţării aparţinea Bisericii şi a fost confiscată de domnitor, pentru a servi reformei agrare din 1864. Prin aceasta au fost improprietărite 400.000 de familii şi s-au desfiinţat cu totul orânduirile feudale. Tot în 1864 a fost terminată Universitatea din Bucureşti, a doua din ţară.

Se pun bazele unui cod civil şi a Codului Penal, se instituie învăţământul obligatoriu de patru clase şi încep să se aplice impozite pentru infrastructură.

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza au schimbat din temelii societatea românească, domnitorul dorind o apropiere cât mai rapidă de nivelul de dezvoltare al ţărilor occidentale, însă, împotriva domniei lui Cuza încep să se coalizeze liberalii radicali şi conservatorii, ce erau nemultumiţi de acţiunile domnului român.

În 1866, "monstruoasa coaliţie", formată în special din marii latifundiari şi oameni de afaceri, având şi sprijinul unei părţi a armatei, îl obliga pe Cuza să abdice pe 23 februarie. Acesta părăseşte Bucureştiul două zile mai târziu, în locul său venind o locotenenţă domnească formată din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie.

Alexandru Ioan Cuza şi-a trăit restul vieţii în exil în diverse oraşe europene. Permanent i s-a arătat ca este sprijinit din ţară, existând petiţii care cereau revenirea lui şi el însuşi primeşte audienţe ale studenţilor români. Printre aceştia s-a aflat şi Mihai Eminescu. Mai mult, Cuza este ales deputat, în lipsă, în Mehedinţi şi Turnu Severin, dar el nu a putut accepta această funcţie. Înca din 1867 îi scrisese lui Carol I pentru a reveni în ţară, dar acesta îl refuzase categoric.

Alexandru Ioan Cuza a murit pe 15 mai în 1873 din cauza unui anevrism în hotelul Europa din oraşul german Heidelberg, cu doar câţiva ani înainte ca România să îşi câştige independenţa. Când trupul său a fost adus în ţară cu trenul, mii de oameni au aşteptat în dreptul liniei ferate pentru a-şi prezenta pentru ultima oară recunoştinţa pentru faptele sale.
A fost înmormântat la Ruginoasa, unde Mihail Kogălniceanu l-a elogiat pe Cuza, în lacrimile mulţimii. În prezent, rămăşiţele domnitorului se află la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, fiind mutate aici după al Doilea Război Mondial.

Surse:  Nicolae Grigorescu, G. Oprescu, Editura Meridiane, 1971, Bucureşti; ro.wikipedia.org; www.romanipentruolume.ro; grigorescu.artmuseum.ro; www.ziare.com; enciclopediaromaniei.ro;

Aniversari culturale 14.05.13 (Frank Sinatra)

14.05.1998 S-a stins din viaţă, la Los Angeles,  FRANK SINATRA – cântăreţ şi actor american

15 ani de la moartea cântăreţului şi actorului american

Francis Albert Sinatra a văzut lumina zilei la 12 decembrie 1915, la Hoboken, New Jersey, SUA. S-a născut cu probleme de respiraţie, de care bunica sa l-a lecuit repede, băgându-l cu capul sub apă.

Chiar dacă era un rebel şi nu împlinea visurile familiei, Frank a beneficiat de tot sprijinul părinţilor săi. Mama sa a fost cea care i-a găsit primul loc de muncă în domeniul artistic, ca animator la Hoboken Union Club. Tot mama, Dolly Sinatra, a fost cea care a intervenit pe lângă grupul vocal din Hoboken, The Three Flashes, să-l primească în rândurile sale pe tânărul Frank.

Şi-a început cariera muzicală împreună cu Harry James şi Tommy Dorsey. "Our Love" este prima piesă înregistrată de Sinatra, împreună cu formaţia lui Frank Mane, în 1939. Trompetistul Harry James, lider al unei formaţii de succes în acea vreme, îl remarcă şi îl angajează în trupa sa pe tânărul de 23 de ani pe postul de solist vocal. Sinatra a avut succes ca interpret de muzică uşoară în anii 40, devenind idolul bobby soxer-ilor. Cariera sa profesională a stagnat la începutul anilor 1950, dar a revenit în 1954, după ce a câştigat premiul Oscar şi un Glob de aur.

Este laureat al premiului Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în 1954, pentru rolul jucat în filmul From Here to Eternity.

Între anii 1951-1957 a fost căsătorit cu Ava Gardner.

În 1957, Sinatra îşi mută emisiunea tv "The Frank Sinatra Show" la ABC pentru trei milioane de dolari. Este şi perioada în care cucereşte America alături de prietenii săi, Dean Martin şi Sammy Davis Jr, sub numele de Rat Pack. La împlinirea a 50 de ani, în 1965, Sinatra înregistrează retrospectiva "September of My Years" şi dărâmă topurile cu "Strangers in the Night" şi "My Way".

La 12 iunie 1971, la un concert caritabil în Hollywood, Sinatra şi-a anunţat retragerea ieşind de pe scenă în acordurile piesei "Angel Eyes" şi spunând: "Mă scuzaţi cât dispar". Nu s-a mai întors pentru bis. Dar publicul l-a vrut înapoi. În 1973, Frank a revenit cu un album şi un show televizat numite "Ol' Blue Eyes Is Back". Starul nu mai era însă la fel de strălucitor. A continuat să înregistreze albume şi să susţină turnee până în 1994, când cade pe scenă, în timpul unui concert.

La 14 mai 1998, "Vocea" se stinge, în urma unui atac de cord, la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles. Pe piatra sa funerară este gravat un epitaf dictat parcă de Frank însuşi: "The Best Is Yet to Come"-"Ce e mai bun de-abia de-acum urmează".

Surse: ro.wikipedia.org; www.cinemagia.ro; www.sinatra.com;

Aniversari culturale 13.05.13 (Christian Flechtenmacher)

13.05.1843 S-a stins din viaţă  CHRISTIAN FLECHTENMACHER – jurist român

170 ani de la moartea juristului român

În data de 25 septembrie 1785 s-a născut, la Braşov, într-o familie de saşi, Christian Flechtenmacher, jurist, principalul autor al codului de legi cunoscut sub numele de „Codul Calimach“, 1817.

Este unul dintre cei mai de seamă jurişti din viitoarea Românie din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Studiile liceale le-a urmat în oraşul natal, unde, după absolvire, a ocupat funcţii administrative la Primăria oraşului până în anul 1811, când, atras de cariera juridică, pleacă la Viena, spre a se specializa în drept şi filozofie.

Christian Flechtenmacher a fost adus în Iaşi de către domnitorul Scarlat Callimachi. Noul domnitor, Mihail Sturdza, l-a ridicat la rangul de căminar, boier de rangul patru, şi l-a numit pravilist şi jurisconsult al statului, în Moldova, unde s-a străduit ca vechiul Drept românesc să fie pus în concordanţă cu legile Apusului.

În afara de aceste funcţii, Christian Flechtenmacher a avut şi o activitate didactică: după reforma şcolară din 1828 a fost o vreme profesor de limba latină la Academia Domnească din Iaşi, după care a predat la Academia Mihăileană din Iaşi, fiind primul profesor de legi de la această Academie. Şi-a început aici activitatea didactică la 3 iunie 1830, la inaugurarea Facultăţii de drept, predând primul curs de legi în limba română. A fost jurisconsult oficial al statului până în 1841, când a demisionat.

De numele său se leagă elaborarea primului dicţionar juridic românesc, publicat în 1815, având şi o importantă contribuţie la elaborarea Codului Calimach.

A fost tatăl compozitorului, violonistului şi dirijorului Alexandru Flechtenmacher.

S-a stins în data de 13 mai 1843.

Surse: ro.wikipedia.org; http://newsbv.ro; http://enciclopediaromaniei.ro;