Aniversari culturale 31.05.11(Ziua Mondiala Fara Tutun)

31.05 ZIUA MONDIALĂ FĂRĂ TUTUN

Ziua mondială fără tutun se marchează, din 1988, la 31 mai, la iniţiativa şi sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). În 1987, ţările membre ale OMS au adoptat o Rezoluţie prin care făceau un apel la decretarea unei Zile internaţionale fără fumat, la 7 aprilie 1988. Succesul înregistrat a dus la permanentizarea acestei practici, dar în ultima zi din luna mai. Organizarea Zilei mondiale fără tutun are ca scop informarea şi sensibilizarea populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum şi încurajarea factorilor de decizie de a lua măsuri stricte în privinţa produselor din tutun şi conştientizarea riscurilor la care se expun fumătorii. Tabagismul este considerat o maladie care are toate atributele unei epidemii, tutunul aflându-se la originea a aproximativ 25 de boli ce pun în pericol viaţa, pentru multe dintre ele existând posibilitatea de a fi evitate, întârziate sau atenuate dacă se renunţă la fumat. În fiecare an se înregistrează circa 3,5 milioane de decese provocate de fumat. La fiecare 24 de ore mor aproximativ 100 de fumători. Pe scara mondială, decesele cauzate de fumat sunt în număr mai mare decât cele cauzate de SIDA, TBC, mortalitatea maternă, accidente de circulaţie, sinucideri şi crime. Efectele negative ale fumatului nu se limitează la cel care fumează, ele răsfrângându-se dramatic şi asupra celor aflaţi în apropiere. Doar 15 % din fumul de ţigară este inhalat de cel care fumează, restul de 85% putând pătrunde în plămânii vecinilor. Ziua mondială fără tutun este marcată în diferite feluri în ţările membre ale OMS. Crucea Rosie Română (CRR), prin intermediul filialelor teritoriale, foloseşte acest prilej, pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi promovarea unui stil de viaţă sănătos, pentru a atrage atenţia asupra riscurilor pe care le antrenează fumatul. Prin acţiunile organizate şi prin informaţiile pe care le difuzează susţine încercările fumătorilor de a abandona fumatul şi îi încurajează la abstinenţă pe tineri în mod special, mai vulnerabili la reclama agresivă practicată de producătorii de ţigări.

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.romedic.ro; www.intactnews.ro;

Aniversari culturale 30.05.11(Ioana d' Arc)

30.05.1431 A murit la Rouen, Franţa IOANA d' ARC – eroină naţională a Franţei

580 de ani de la moartea eroinei naţionale a Franţei

Ioana d’Arc s-a născut pe 6 ianuarie 1412 la Domremy într-o familie prosperă de ţărani, în perioada conflictului dintre Franţa şi Anglia cunoscut ca Războiul de o sută de ani. La vârsta de treisprezece ani, prin glasul Sfântului Arhanghel Mihail, Ioana se simte chemată de Domnul să intensifice viaţa sa creştină şi chiar să acţioneze personal pentru eliberarea poporului său. Acţiunea Ioanei a început în anul 1429 când, întâlneşte pe Delfin de Franţa, viitorul rege Carol al VII-lea, care la Poitiers o supune unui examen din partea câtorva teologi de la Universitate. Judecata lor este pozitivă: în ea nu văd nimic rău, numai o creştină bună. La 22 martie 1429, Ioana dictează o scrisoare importantă adresată regelui Angliei şi oamenilor lui care asediază oraşul Orleans. Propunerea ei este una de adevărată pace între cele două popoare creştine, în numele lui Isus şi al Mariei, dar este respinsă, şi Ioana trebuie să se angajeze în lupta pentru eliberarea oraşului, care are loc la 8 mai. Un alt moment culminant al acţiunii ei politice este încoronarea regelui Carol al VII-lea la Reims, la 17 iulie 1429. Timp de un an întreg, Ioana trăieşte alături de soldaţi, îndeplinind în mijlocul lor o adevărată misiune de evanghelizare. Pătimirea Ioanei începe la 23 mai 1430, când cade prizonieră în mâinile duşmanilor săi. La 23 decembrie este condamnată în oraşul Rouen. Acolo se desfăşoară lungul şi dramaticul Proces de condamnare, care începe în februarie şi se termină la 30 mai 1431 cu arderea pe rug a Ioanei d' Arc.

 

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.buzzle.com; www.catholica.ro;

Aniversari culturale 29.05.11(Ionel Fernic)

29.05.1901 S-a născut, la Târgovişte IONEL FERNIC – compozitor român

110 ani de la naşterea compozitorului român

Ionel Fernic s-a născut în 29 mai 1901, la Târgovişte. Îşi face studiile muzicale la Galaţi cu Theodor Fuchs, apoi la Bucureşti cu Iosif Paschill, pentru ca în 1930 să absolve cursurile de artă dramatică ale Conservatorului din Bucureşti, la clasa Ion Soreanu şi Aristide Demetriad. Pianist la cinematograful „Modern” din Ploieşti, apoi pilot, se afirmase de tânăr ca autor de romanţe, unele pe versuri proprii. Prima compoziţie publicată data din 1918 „Balada crucii de mesteacăn” pe versuri de Artur Enăşescu şi Ion Sângiorgiu, apărută La Editura Ţicu Eşanu din Bucureşti. Publică articole în „Realitatea ilustrată”, Cerul nostru”, „Dreptatea Prahovei” şi „Să nu te superi că te-njur”, revistă satirică pe care o înfiinţează la Ploieşti, în 1928. În 1927 îi apare volumul de schiţe „Misterele din Mizil”, urmat de un volum de versuri şi cărţi pentru copii. La Ploieşti, compune mai ales romanţe şi câteva valsuri „Amorul nu este o sărutare” „Margarita”, „Plâns de ţigan”. La începutul anilor 1930 se mută în Bucureşti. În 1935 absolvă şcoala de pilotaj de la Bănesa şi primeşte brevetul de aviator. Compozitorul Ionel Fernic devenise însă celebru de câţiva ani buni. „Pe boltă când apare luna”, primul său tango, publicat în 1931, pe versuri ale compozitorului şi ale lui Aurel Felea, interpretat de Cristian Vasile, avusese un succes enorm. Era înregistrat pe disc, ca şi „Iubesc femeia”, şlagăr cântat ani la rând. Titlul iniţial al tangoului „Pe boltă când apare luna” fusese „Minciuna”. În 1932 îi apăruse o primă culegere de „Melodii de mare succes”. În 1931 lansase romanţa „Îţi mai aduci aminte, doamnă” pe versuri de Cincinat Pavelescu, urmată de tangourile „Ştiu că voi plânge”, „Aş vrea să uit”, „Te vreau”, „Despărţire”, de „Nina-Rumba” pe versurile Nunuţei Morţun-Fernic, de nocturna pentru voce şi pian „Visul unei nopţi de vară”, Romanţa celui care minte” versuri de Ion Minulescu. Tangoul se dovedeşte a fi ritmul preferat statornic de Ionel Fernic pentru cântecele de muzică uşoară. Ionel Fernic a murit la 22 iulie 1938, într-un accident aviatic. Avionul se prăbuşeşte din motive necunoscute în pădurea Negrileasa, lângă satul Stulpicani, între Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc.

 

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.amosnews.ro; www.mediafax.ro;

Aniversari culturale 27.05.11(Tudor Vladimirescu)

27.05.1821 A murit la Târgovişte, Dâmboviţa TUDOR VLADIMIRESCU – conducătorul Revoluţiei de la 1821

190 de ani de la moartea conducătorului Revoluţiei de la 1821

Tudor Vladimirescu se naşte la Vladimir - Gorj, în 1780, din părinţi moşneni Constantin şi Ioana. Mai are un frate Papa şi o soră Constandina. Primele noţiuni de citire şi scriere le primeşte în sat, de la preotul Pârvu Ciuhoi. Ulterior, Tudor îşi continuă studiile la Craiova, cu sprijinul boierului Ioan Glogoveanu. Devine un renumit negustor de vite. Primeşte de la domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Ipsilanti, însărcinarea formării unui corp de voluntari, pentru apărarea Olteniei de năvălirile trupelor neregulate otomane. Este numit mare comis, vătaf de plai la Cloşani, Mehedinţi, apoi mare sluger. Participă la războiul ruso-turc din anii 1806 - 1812 ca ofiţer rus, cu gradul de locotenent şi este decorat de ţarul Rusiei, Alexandru, cu ordinul Sf. Vladimir cu spadă. Se refugiază la Viena, unde îl cunoaşte pe contele Capodistria, ministrul de externe al Rusiei şi fruntaş al Eteriei. Revoluţia din 1821, organizată şi condusă de Tudor Vladimirescu, începe la 23 ianuarie cu citirea cunoscutei Proclamaţii de la Padeş, continuă cu fortificarea mănăstirilor din nordul Olteniei (Tismana, Motru, Strehaia) şi cu organizarea taberei de instruire de la Ţânţăreni. La 4 martie Tudor ajunge la Slatina cu 6000 de pedeştri şi 2000 de călăreţi, la 16 martie intră cu oastea în Bolintin, iar la 21 martie îşi instalează tabăra de luptă la Cotroceni. în aprilie 1821, sub titlul "Cererile norodului românesc", Tudor face cunoscut adevăratul program al revoluţiei, iar pentru a feri ţara de ocupaţia turcească, încearcă să obţină retragerea eteriştilor. La 15 mai, Tudor organizează ridicarea taberei de la Bucureşti, ordonând retragerea către nordul Olteniei. în acest timp, eteriştii desfăşoară intense acţiuni diversioniste culminând cu asasinarea lui Tudor la Târgovişte, în dimineaţa zilei de 27 mai 1821 de către Lassani şi Caravia, ofiţerii generalului Alexandru Ipsilanti.

 

Surse: www.ro.wikipedia.org; foaienationala.ro; www.muzeulgorjului.ro;

Aniversari culturale 26.05.11(Aurel Baesu, Vintila Corbu)

26.05.1896 S-a născut la Fălticeni, Suceava AUREL BĂEŞU – pictor român

115 de ani de la naşterea pictorului român

Aurel Băeşu s-a născut pe 26 mai 1896, la Fălticeni, a trăit şi s-a format ca artist, având reale aptitudini pentru desen, în condiţii precare financiar. După terminarea cursurilor gimnaziului "Alexandru Donici" din Fălticeni, a urmat Şcoala de Belle Arte din Iaşi unde a studiat pictura cu C. Artachino şi Gh. Popovici. Aici s-a remarcat alături de Adam Bălţatu şi Mihai Onofrei, pentru ca, în 1915, să fie distins de către Academia Româna cu Premiul I "Lecomte de Nöuy" pentru desen. Un destin ce părea ca va fi încununat de strălucite împliniri - din dorinţa de studiu permanent, tânărul artist înscriindu-se şi la Institutul de Belle Arte din Roma - va sfârşi mult prea devreme, pe 24 august 1928, la Piatra Neamţ, fiind doborât de tuberculoza. Este înmormântat în cimitirul Valea Viei din Piatra Neamţ. Dar experienţa acumulată a contribuit la decantarea impresiilor, arta sa atingând forme noi de expresie, cu vizibile tendinţe de simplificare decorativă.

26.05.1916 S-a născut, la Bucureşti VINTILĂ CORBU – scriitor român

95 ani de la naşterea scriitorului român

Vintilă Corbul, pe numele său complet Vintilă Dumitru Corbu Economu Popescu, s-a născut pe 26 mai 1916, la Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Drept şi, în paralel, pe cele ale Facultăţii de Litere si Filozofie - secţia Istorie, avându-l profesor pe Gheorghe I. Brătianu. Primul roman scris de Vintilă Corbul, pe când avea 16 ani, este "Babel Palace". Atunci, scriitorul a fost considerat o nouă stea a literaturii. "Babel Palace" a apărut într-o singură ediţie, în anul 1939. În 1966, Vintilă Corbul a scris, în colaborare cu Mircea Eugen Burada, povestirea "Moarte şi portocale la Palermo", apărută în colecţia Temerarii - Editura Tineretului. Datorită succesului, la insistenţele editurii, autorii au continuat povestirea sub un nou titlu, "Cenuşă şi orhidee la New York". Era primul volum apărut sub semnăturile Vintilă Corbul şi Eugen Burada. Colaborarea dintre cei doi scriitori a durat 29 de ani. Printre cele mai cunoscute cărţi ale lui Vintilă Corbul se numără "Căderea Constantinopolelui" editată în limbile franceză, greacă şi arabă. Prin această carte, Vintilă Corbul a dat lovitura pe piaţa editorială, fiind cea mai bine vândută carte din beletristica românească. În Franţa, cartea a fost popularizată sub formă de teatru radiofonic. "Asediul Romei" este un alt volum cunoscut al lui Vintilă Corbul, romanul fiind scris în mai puţin de un an. Vintilă Corbul a scris şi scenariile filmelor regizate de Sergiu Nicolaescu - "Nea Marin Miliardar", "Revanşa", "Un comisar acuză", "Duelul". În 2004, a fost decorat cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofiţer. Se stinge din viaţă pe 30 ianuarie 2008 la locuinţa sa de lângă Versailles, la vârsta de 91 de ani. Grav bolnav, Vintilă Corbul a fost internat, în ultimele luni, la o clinică din oraşul francez Rocquencourt (în Yvelines, în apropiere de Versailles). Se odihneşte în Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Surse: www.ro.wikipedia.org; autoreprezentari.blogspot.com; www.asinfo.ro; www.interferente.ro; www.mediafax.ro; www.facebook.com;

Aniversari culturale 25.05.11(Pedro Calderón de la Barca, Ziua Internationala a Copiilor Disparuti)

25.05.1681 A murit la Madrid, Spania PEDRO CALDERÓN DE LA BARCA – poet şi dramaturg spaniol

330 de ani de la moartea poetului şi dramaturgului spaniol

Pedro Calderón de la Barca s-a născut la Madrid pe 17 ianuarie 1600. Fiu al unui funcţionar al Consiliului de Finanţe, Calderón a fost educat la Colegiul Imperial Iezuit, a studiat dreptul la Universitatea din Salamanca şi logica, retorica şi matematica la Universitatea din Alcala, apoi abandonează studiile şi alege cariera miltară. Investit cavaler al ordinului militar Santiago, Calderón a participat la mai multe campanii militare în serviciul Ducelui de Infantado. La 50 de ani devine preot, dar continuă să scrie teatru ca dramaturg al curţii regale. Regele Filip al IV-lea l-a numit capelanul său onorific, poet al curţii şi conducător al spectacolelor regale. Din punct de vedere literar este considerat ultimul mare autor de Siglo de Oro (secolul de aur) în Spania. Se stinge din viaţă pe 25 mai 1681, la Madrid.

 

25.05 ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COPIILOR DISPĂRUŢI

25 ani de la declararea Zilei Internaţionale a Copiilor Dispăruţi

Ziua de 25 mai a fost declarată în anul 1986 Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi la iniţiativa Crucii Roşii Internaţionale. Simbolul acestei zile a fost ales floarea de “nu-mă-uita” (Myosotis sylvatica), din pricina numelui ei, dar şi din cauza abundenţei acesteia în luna mai. Sunt organizate mese rotunde pe tema copiilor daţi dispăruţi, sunt răspândite mesaje de solidaritate cu familiile acestora, prin mass-media sau pe străzile marilor oraşe, sunt înălţate baloane colorate - semnul speranţei. În ziua de 25 mai şi implicit în perioada 21-25 mai se derulează o campanie de informare şi sensibilizare a opiniei publice în legătură cu creşterea numărului de copii declaraţi dispăruţi de către părinţi, prin sesizări adresate poliţiei şi sunt organizate evenimente în 15 ţări membre ale Federaţiei Europene pentru Copiii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual - Missing Children Europe, la care a aderat şi organizaţia noastră. Se acordă o atenţie sporită fenomenului copiilor care fug de acasă. În acest sens, adolescenţii sunt informaţi asupra riscurilor care derivă din alegerea de a trăi pe cont propriu la vârste fragede. Ziua de 25 mai este marcată şi în România. Cu acest prilej sunt distribuite materiale informative şi sunt organizate acţiuni de sensibilizare a autorităţilor pentru soluţionarea situaţiei copiilor dispăruţi. Comisia Europeana a decis în urmă cu doi ani să aloce un numar de telefonic unic pentru copiii dispăruţi. Acest număr este 116 000 şi este deja operaţional în România, Grecia, Ungaria, Ţările de Jos, Portugalia.

Surse: www.ro.wikipedia.org; ro.biog.it; thebeautifulbrain.com; www.teatrul-odeon.ro; www.interferente.ro; www.ziua.ro; sabaualina.wordpress.com ;

 

Aniversari culturale 24.05.11(Paul Paray)

24.05.1886 S-a născut în Le Tréport, Franţa PAUL PARAY – dirijor şi compozitor francez

125 de ani de la naşterea dirijorului şi compozitorului francez

Paul Paray s-a născut la 24 mai 1886 în micul oraş de coastă Le Tréport. Tatăl lui Paray, Auguste, a fost un sculptor şi organist la biserica St Jacques, şi lider al unei societăţi muzicale de amatori. Mai târziu, Paul Paray a plecat la Rouen pentru a studia muzica cu stareţii Bourgeois şi Bourdon, şi orga cu Haelling. Acest lucru l-a pregătit pentru a intra în Conservatorul din Paris. În 1911, Paul Paray a câştigat Premier Grand Prix de Rome pentru cantata lui Yanitza. Când Primul Război Mondial a început, Paul Paray a fost chemat la arme şi s-a alăturat armatei franceze. În 1914, el a fost prizonier de război în tabăra Darmstadt, unde a compus un cvartet de coarde. După război, Paray a fost invitat să dirijeze orchestra de Cauterets de Casino. Aceasta a fost o rampă de lansare pentru el. Mai târziu, a fost directorul muzical al Monte Carlo Orchestra, şi preşedinte al Concertelor Colonne. În 1922, Paray a compus baletul Adonis probleme. În 1931, el a scris Liturghia pentru 500 de ani de la Moartea Ioanei d'Arc, care a avut premiera la catedrala din Rouen pentru a comemora 500 de ani de la moartea martirei Ioana d' Arc. În 1935, el a scris Simfonia a 1 în C major, care a avut premiera în cadrul Concertelor Colonne. El a compus Simfonia a 2 în A major în 1941. În 1952, a fost numit director muzical al Orchestrei Simfonice din Detroit, a realizat numeroase înregistrări pentru Mercury Records, Living Prezenţa. Paray s-a specializat în literatura de specialitate simfonică franceză. Unul dintre cele mai renumite înregistrari a lui Paray, efectuată în octombrie 1957, este Simfonia a 3 in C minor. În timpul carierei sale lungi, Paul Paray a fost onorat cu cele mai mari distincţii, în Franţa, Statele Unite şi Monaco. Primul Grand Prix de Rome în compoziţia din 1911, ales preşedinte al dirijorilor francezi şi membru al Academiei de Arte Frumoase în 1950, doctor în drept de la Universitatea Wayne în 1956, Freeman din Detroit, numit Mare Ofiţer al Ordinului Grimaldi în 1967, Marea Cruce a Ordinului de Merit în 1971, a fost ridicat la gradul de Mare Cruce a Legiunii de Onoare în 1975. Gabriel Faure şi Camille Saint-Saens ambii muzicieni l-au precedat. Se stinge din viaţă pe 10 octombrie 1979, la scurt timp după un concert cu prietenul lui Yehudi Menuhin şi în ajunul a trei spectacole noi cu Orchestra din Paris. Potrivit voinţei sale, se odihneşte în cimitirul din oraşul său natal, Tréport, care a jucat un rol important în formarea sa iniţială şi l-a inspirat cu temele mai multor compoziţii muzicale.

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.paulparay.com; www.resmusica.com;

Aniversari culturale 23.05.11(G. Ibraileanu, H. Ibsen)

23.05.1871 S-a născut la Târgu Frumos, Iaşi GARABET IBRĂILEANU – critic, istoric şi scriitor român

140 de ani de la naşterea criticului, istoricului şi scriitorului român

Garabet Ibrăileanu s-a născut pe 23 mai 1871, la Târgu Frumos, judeţul Iaşi, a urmat şcoala primară la Bacău şi Roman 1879-1883, gimnaziul la Roman 1883-1887, liceul la Bârlad 1887-1890. Între 1891-1895 e student la Facultatea de Litere de la Universitatea din Iaşi. Încă din timpul studenţiei se face remarcat de Alexandru Philippide, care îl cooptează în echipa de cercetători angajaţi de Academie în vederea redactării Dicţionarului Limbii Române. Tot între 1891-1895 publică, mai ales sub pseudonimul Cezar Vraja, numeroase articole politice şi de critică literară în presa socialistă „Munca”, „Lumea nouă”, „Evenimentul literar”. Este profesor în învăţământul secundar, mai întîi în Bacău, apoi în Iaşi, la Liceul Internat. Între 1904-1906 colaborează sporadic la „Noua revistă română” şi „Curentul nou”. La 1 martie 1906 devine secretar general de redacţie, funcţie deţinută pînă în 1933, al nou-înfiinţatei reviste „Viaţa românească”, avându-i ca directori pe C. Stere şi C. Bujor. Ajunge profesor suplinitor de istoria literaturii române şi estetică literară la Facultatea de Litere din Iaşi, din 1908, titularizându-se mai apoi în 1912, în pofida lui Eugen Lovinescu, după ce obţine titlul de doctor cu teza Opera literară a domnului Vlahuţă. Volume publicate: Spiritul critic în cultura românească, Scriitori şi curente, Note şi impresii, După război – Cultură şi literatură, Scriitori români şi străini, Studii literare. Personalitatea complexă a lui Ibrăileanu n-ar putea fi însă apreciată just dacă am ignora cursurile sale, care constituie de fapt, aşa cum s-a remarcat, o foarte valoroasă operă de istorie literară, plină de idei originale şi de interpretări adesea surprinzătoare. Din 1934, retras cu totul din viaţa literară, criticul se stinge în sanatoriul „Casa Diaconeselor”, din Bucureşti, pe data de 10 martie 1936. Trupul îi este incinerat, iar cenuşa depusă la Cimitirul Eternitatea, din Iaşi.

 

23.05.1906 A murit, la Christiania ( Oslo ), Norvegia HENRIK IBSEN – scriitor norvegian

105 ani de la moartea scriitorului norvegian

Henrik Ibsen s-a născut pe data de 20 martie 1828, în micul oraş-port Skien, Norvegia, a mai avut 5 fraţi. Când a ajuns la vârsta de 8 ani tatăl sau a dat faliment. Pentru urmîtorii 8 ani familia sa a trăit într-o mică fermă de lângă Skien. La 15 ani Ibsen era ucenicul unui farmacist din Grimstadt. Avea o viaţă singuratică şi băiatul s-a apucat de scris, în special poezie. În 1849 Ibsen a intrat la universitatea din Christiania (actualul Oslo), dar a renunţat repede datorită lipsei de bani. Viaţa sa a fost grea pentru mulţi ani. A scris pentru un ziar şi s-a îngrijit de un mic teatru. A călătorit în Germania şi Danemarca ca să studieze designul de scenă. A mai scris în această perioadă poezie şi piese fără succes. În 1864, ajutat de un mic guvernator, şi de prietenii săi, Ibsen a părăsit Norvegia şi s-a stabilit la Roma. Prima sa piesă de succes, Brand, a fost scrisă prima oară în 1865 ca un poem narativ. Refăcută ca o dramă, a fost pentru prima oară pusă pe scenă în 1885. În ea se povesteşte aspra viaţă a unui ministru care renunţă la compromisurile favorurilor pe care le putea obţine pentru o viaţă sinceră. Urmatoarea sa piesă a fost Peer Gynt (1867), povestea unui călător prin lume implicat într-o serie de aventuri remarcabile. Punctul de vedere al autorului este clar: o viaţă fără ritm are puţin sens şi menire. A urmat Liga Tinereţii (1868), despre corupţia în politică, şi Impărat şi Galilean (1873), o pledoarie pentru un nou tip de Creştinism. Stâlpul societăţii (1877) şi Casa unei păpuşi (1879) se ocupă de reformele sociale bazate pe principii de onestitate şi libertate. Fantomele (1881), despre tragedia bolilor care afectează mintea, este probabil cea mai mare piesă a lui Ibsen. Printre ultimele sale piese se găsesc Un inamic al oamenilor (1882), o comedie cu serioase sub-sensuri; Raţa Sălbatică (1884) combină realitatea cu poezia şi Rosmersholm (1886), se ocupă de conflictul dintre conştiinţă şi dorinţa de libertate. Hedda Gabler (1890) este o puternică tragedie domestică ce se termină prin sinucidere. Printre ultimele sale piese au fost The Master Builder (1892) şi Când noi morţi ne trezim (1899). După ani de trai alternant la Roma sau Dresden şi Munich Ibsen se întoarce în Norvegia în 1892. Era bogat, onorat de către lume şi iubit de către conaţionalii săi. Piesele sale erau traduse în multe limbi şi s-au pus pe scene din ţări de prin toată lumea. A murit în Christiania pe 23 mai 1906.

Surse: www.ro.wikipedia.org; g1b2i3.wordpress.com; 150.uaic.ro; www.psant.com; www.norwaves.com;

Aniversari culturale 10.05.11(Carol I)

10.05.1866 CAROL I DEPUNE JURĂMÂNTUL CA DOMN AL PRINCIPATELOR ROMÂNE UNITE

145 de ani de la depunerea jurământului domnitorului Carol I

La 10 mai 1866, Prinţul Carol I, Domnitor al Principatelor Române Unite, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, a depus jurământul în faţa reprezentanţilor naţiunii. După un Te-Deum, ţinut pe Dealul Mitropoliei, Carol, însoţit de Mitropolitul-primat şi de elita politică a ţării, s-a deplasat spre sala de şedinţe a Parlamentului. Aici, colonelul N. Haralambie a citit jurământul în limba română: „Jur a fi credincios legilor ţării, a păzi religiunea românilor, precum şi integritatea teritoriului şi a domni ca domn constituţional”. Apoi, punând mâna pe Evanghelie, Carol a rostit, tot în limba română, „Jur”. Evenimentul de la 10 mai 1866, a avut consecinţe internaţionale diverse. Unele state, în frunte cu Franţa, au acceptat decizia românilor. Altele, mai ales Austria şi Turcia, o contestau. Totuşi, deşi Turcia era nemulţumită de evoluţia evenimentelor, a trebuit să cedeze în faţa atitudinii marilor puteri, care au acceptat tacit noua situaţie, la care s-a adăugat fermitatea şi rezistenţa liderilor politici de la Bucureşti, conduşi acum de ruda regelui Prusiei, Wilhelm I, şi a împăratului Franţei, Napoleon al III-lea. În acelaşi timp, înfrângerea Austriei în războiul cu Prusia şi Italia din vara anului 1866, a contribuit la înlăturarea presiunilor acestei puteri asupra României.

10.05.1877 CAROL I PROCLAMĂ INDEPENDENŢA DE STAT A ROMÂNIEI

134 de ani de la proclamarea Independenţei de Stat a României de Carol I

La 9 mai Camera Deputaţilor a adoptat legea privind independenţa, apoi Senatul procedează la fel, a doua zi. La 10 mai 1877 Camerele reunite votează/aclamă Independenţa, iar domnitorul Carol I promulgă legea şi proclamă Independenţa de Stat a României. Independenţa de Stat a fost sărbătorită la 10 Mai, din 1877 până în 1947 inclusiv.

10.05.1881 CAROL I ÎNCORONAT REGE AL ROMÂNIEI

130 de ani de la încoronarea Regelui României Carol I

10 Mai 1881, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen a fost încoronat ca Rege al României; coroana şi sceptrul regal fiind confecţionate din metalul unui tun turcesc capturat pe cămpul de lupta la Plevna, unde Regele Carol I a contribuit decisiv, cu sabia în mână, la câştigarea independentei României.

10 MAI

de VASILE ALECSANDRI

A venit din munţi un vultur/Şi ne-a zis: — „Români Eroi,
Ştiu un prinţ viteaz şi tânăr/Ce-ar veni cu drag la voi.
Dacă-l vreţi vi-l dau ca Vodă”./Noi cu toţii: — „Să ni-l dai”.
Şi ne-a dat pe Vodă CAROL,/Într-o zi de 10 Mai.

Şi-a venit vulturul iară,/Şi ne-a zis: — „Popor Român,
Eşti viteaz, de ce mai suferi/Jugul unui neam păgân?
Fă-te liber, dezrobeşte-ţi/Mândra ţară care-o ai”.
Şi noi liberi ne făcurăm/Într-o zi de 10 Mai.

Vulturul venit-a iarăşi/Şi ne-a spus: „Popor Român,
Aţi luptat cumplit la Plevna/Duşi în foc de-al vostru Domn.
Vrednic e să-l faceţi Rege,/Într-o ţară ca în rai”.
Şi noi rege îl făcurăm/Tot în zi de 10 Mai.

Zece Mai ne-a fi de-a pururi/Sfântă zi, căci ea ne-a dat
Domn puternic ţării noastre/Libertate şi Regat.
Ridicaţi cu toţii glasul/De prin şesuri, de prin plai,
Să trăiască România/Ura! pentru 10 Mai!

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.condeiulardelean.ro; roxanaiordache.wordpress.com; patriaonline.ro; soim.ro; www.vestul.ro; biografii.famouswhy.ro;

Aniversari culturale 5.05.11(Napoleon I, Henryk Sienkiewicz)

5.05.1821 A murit, pe Insula Sfânta Elena NAPOLEON I – împărat al Franţei

190 de ani de la moartea împăratului francez

Napoleon Bonaparte s-a născut ca al doilea din cei şapte copii, în casa Buonaparte din oraşul Ajaccio, Corsica, pe 15 august 1769. El s-a numit iniţial Napoleone di Buonaparte, însă mai târziu a adoptat numele de Napoléon Bonaparte. Influenţa dominantă în copilăria lui Napoleon a avut-o mama sa, Maria Letizia Ramolino, a cărei disciplină fermă a temperat un copil turbulent. El avea un frate mai mare, Joseph şi şase mai mici: Lucien, Elisa, Ludovic, Pauline, Caroline şi Jérôme. Napoleon a fost botezat catolic cu puţin timp înainte de a împlini doi ani, pe 21 iulie 1771 la Catedrala Ajaccio. După ce şi-a terminat studiile la Brienne în 1784, Napoleon a fost admis la École Militaire, o şcoală militară de elită din Paris. S-a specializat pe profilul de ofiţer de artilerie şi a trebuit să termine cursurile de doi ani într-unul singur, deoarece moartea tatălui său îi redusese veniturile. Devenit absolvent în septembrie 1785, Bonaparte este numit ofiţer cu gradul de sublocotenent în regimentul de artilerie La Fčre. A servit în garnizoanele de la Valence şi Auxonne până după izbucnirea Revoluţiei Franceze în 1789. El a sprijinit facţiunea revoluţionara iacobină, a câştigat gradul de locotenent-colonel şi comanda unui batalion de voluntari. După ce depăşise termenul permisiei şi a condus o revoltă împotriva unei armate franceze din Corsica, a reuşit totuşi să convingă autorităţile militare din Paris să-l promoveze în gradul de căpitan în iulie 1792. Încoronat în prezenţa papei Pius al VII-lea, el a spus cuvintele: "Imperiul înseamnă pace". Însă conducerea sa a dus la un lung şir de războaie cu Anglia şi cu monarhiile absolutiste (Rusia, Austria, Prusia) cauzate printre altele de: rivalitatea dintre burghezia franceză şi cea engleză pentru supremaţie economică; dorinţa monarhilor europeni de-a opri accesiunea lui Napoleon; ambiţia lui Napoleon de a stăpâni întreaga lume. Cu o armată mare, Napoleon a reuşit să obţină multe victorii asupra Austriei în 1805, prin Bătălia de la Austerlitz şi asupra Prusiei în 1806. Singura putere continentală care îi stătea în cale era Rusia. Cu aceasta a încheiat un acord în 1807 prin care Europa era împărţită între împăratul Franţei şi ţarul Rusiei, Alexandru I. În anul 1812, Napoleon face o încercare dezastruasă de a invada Rusia, în care este invins. Astfel a început căderea lui Napoleon. În Bătălia de la Leipzig din 1813, Napoleon este înfrânt de către cele cinci naţiuni. Napoleon este obligat să abdice şi este exilat în insula Elba, în anul 1814. La un an după înfrângerea de la Leipzig, întreg imperiul s-a prăbuşit. Burbonii au fost readuşi la tronul Franţei prin Ludovic al XVIII-lea. Unitatea coaliţiei a fost însă salvată chiar de Napoleon. Înconjurat de dezbinarea aliaţilor, Napoleon părăseşte insula Elba şi începe ceea ce avea să fie aventura "celor o sută de zile". Reîntronat, acesta începe să viseze la refacerea marelui imperiu. Obţine chiar câteva victorii. Pentru scurt timp însă, căci este înfrânt în bătălia de la Waterloo la 18 iunie 1815. Silit să abdice din nou, Napoleon a fost exilat pe insula Sf. Elena, unde a murit în condiţii neclare, la vârsta de 51 de ani pe 5 mai 1821. Există două teorii importante cu privire la moartea sa: otrăvirea cronică cu arsenic şi cancerul la stomac. A fost înmormântat cu onoruri militare.

5.05.1846 S-a născut, la Wola Okrzejska, Polonia HENRYK SIENKIEWICZ – scriitor polonez

165 ani de la naşterea scriitorului polonez

Henryk Sienkiewicz s-a născut la data de 5 mai 1846, în Wola Okrzejska din Polonia, în familia unui mic arendaş. Încă de mic, părinţii l-au învăţat să respecte tradiţiile cavalereşti şi patriotice. A avut un frate, numit Kazimierz, care a murit în 1871 în razboiul franco-prusian. În anul 1855 familia s-a mutat la Wezyczyn, un sat din Mazowsze. Trei ani mai tâziu Henrik a fost înscris la un liceu real din Varşovia, oraş în care s-au mutat în 1861. În 1866 viitorul scriitor s-a înscris la Universitatea din Varşovia unde la început a studiat dreptul şi medicina pentru ca, după un an, sa se transfere la secţia de filologie. După încă doi ani Sienkiewicz a început să publice recenzii, cronici şi foiletoane sub pseudonimul Litwos. În 1872 a publicat primul său roman În zadar, inspirat din viaţa de studenţie. După încă patru ani scriitorul a plecat în America de Nord cu un grup de prieteni. Această călătorie l-a inspirat în scrierea volumului Scrisori din călătoria în America şi a numeroase nuvele. În 1879 s-a întors în Varşovia după ce a călătorit timp de doi ani în Franţa, Italia şi Galiţia. În 1884 a apărut Prin foc şi sabie, prima parte dintr-o trilogie istorică. A doua parte a trilogiei, Potopul, a apărut doi ani mai târziu iar cea de-a treia, Pan Wolodyjowski, între anii 1887-1888. În anul 1889, după terminarea trilogiei, scriitorul a primit 15.000 de ruble, de la un necunoscut. Cu aceşti bani a instituit o bursă pentru artişti bolnavi de ftizie. În 1891 a apărut romanul Fără ideal iar în 1892 Scrisori din Africa sugerate de o călătorie în Africa. În 1896 a apărul romanul Quo vadis inspirat de persecuţiile creştinilor din vremea împaratului Nero. În anul 1905 Sienkiewicz a primit premiul Nobel pentru acest roman. Alte romane ale scriitorului mai sunt: Familia Połaniecki (1895), Cavalerii teutoni (1900), Pe câmpul de glorie (1906), Vârtejuri (1910), Prin pustiu şi junglă (1912), etc. În timpul primului război mondial, Sienkiewicz a organizat în Elveţia, împreună cu Ignacy Paderewski, Comitetul de ajutorare a victimilor războiului din Polonia. La data de 15 noiembrie 1916 Henryk Sienkiewicz a murit, la Vevey, în Elveţia. A fost adus în ţară în anul 1924 şi înmormântat la catedrala Sf. Ioan din Varşovia.

Surse: www.ro.wikipedia.org; lagramada.ro; frenchcreoles.com; scriitoricelebri.blogspot.com ; darmowe.ebooki24.netiz.pl ;

Aniversari culturale 4.05.11(Theodor Dimitrie Speranţia)

4.05.1856 S-a născut, la Oneşti, Iaşi THEODOR DIMITRIE SPERANŢIA – scriitor şi folclorist român

155 de ani de la naşterea scriitorului şi folcloristului român

Theodor Dimitrie Speranţia s-a născut pe 4 mai 1856, la Oneşti, judeţul Iaşi. Fiu al diaconului Dimitrie Nădejde, Speranţia învaţă mai întâi la Târgu Frumos, unde învăţătorul îi schimbă numele, prin latinizare, în Sperantia. Tatăl îl destinase carierei ecleziastice, de aceea îl trimite la Seminarul „Veniamin Costache" din Iaşi. Speranţia va alege însă - după ce îşi ia bacalaureatul şi obţine, prin concurs, postul de institutor la Şcoala Trei Ierarhi - Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii ieşene. În 1884 era în Belgia, la Universitatea din Liege, unde în 1887 obţine diploma de doctor în filosofie şi litere. Aici vine în contact cu mişcarea folcloristică europeană şi se iniţiază în studiul comparativ al literaturilor. Întors în ţară, se stabileşte la Bucureşti, unde ţine la Universitate, timp de un an, un curs de istoria teatrului, iar la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică predă literatura dramatică. În 1891 este ales membru corespondent al Academiei Române. În publicistica literară Speranţia s-a afirmat de timpuriu. Cea dintâi scriere semnată este anecdota Trei surzi, apărută în 1881 la „Contemporanul". Folclorul l-a atras din copilărie, dar nu a făcut operă de culegător. Conştient de valoarea psihologică deosebită a creaţiei populare, el a versificat, din ce în ce mai prolific, pe teme folclorice, creând anecdote. Succesul obţinut cu primul volum, Anecdote populare (1888), îl determină să folosească resursele acestei specii, inventându-şi singur subiectele. Intenţia moralizatoare se manifestă şi în piesele de teatru. Speranţia este şi autorul a numeroase cărţi de proză - schiţe, nuvele, romane, povestiri. A avut şi preocupări de teoretician al folclorului. Lucrările Introducere în literatura populară română(1904), Lămuriri asupra literaturii române culte şi populare (1906) şi Mioriţa şi căluşarii. Urme de la daci şi alte studii de folklor (1914) sunt expuneri didactice privitoare la câteva specii populare sau la unele probleme legate de originea şi vechimea poeziei populare. S-a stins din viaţă pe 9 martie 1929, la Bucureşti.




Surse: www.ro.wikipedia.org; www.crispedia.ro; www.psd-ctp.ro;