Aniversari culturale 28.02.11(Henry James, Ziua Protectiei Civile)

28.02.1916 A murit, la Londra HENRY JAMES – scriitor american

95 de ani de la moartea scriitorului american

Henry James, scriitor american naturalizat englez, s-a născut pe 15 aprilie 1843, la New York. Henry James şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Europa. Pe lângă marile sale romane, care l-au făcut să fie considerat o importantă figură a realismului, a scris numeroase nuvele, povestiri, cărţi de călătorie, biografice şi autobiografice, piese de teatru, critică şi teorie literară. Câteva dintre temele recurente în scrierile lui sunt confruntarea dintre America inocentă şi Europa ultracivilizată, evoluţia societăţii americane a timpului său, naşterea feminismului. În stilul său elegant, s-a ocupat şi de subtilităţile vieţii morale; interesat de psihologia personajelor, a fost unul dintre maeştrii monologului interior. Alături de Poe şi Lovecraft, e considerat un clasic al literaturii fantastice americane. Important teoretician al romanului, Henry James a explorat în mai multe opere posibilităţile „naratorului mincinos“, care nu ştie sau nu vrea să ne dezvăluie întregul adevăr. La 28 februarie 1916, Henry James se stinge din viaţă în urma unei infecţii pulmonare şi a repetatelor crize cardiace.

28.02. ZIUA PROTECŢIEI CIVILE

Surse: www.wikipedia.org; www.infocarte.ro; www.etnografo.com;

Aniversari culturale 27.02.11(C. Mavrocordat, Elena Theodorini)

27.02.1711 Se naşte, la Constantinopol CONSTANTIN MAVROCORDAT – domnitor al Ţării Româneşti şi al Moldovei

300 de ani de la naşterea domnitorului

Constantin Mavrocordat a domnit, în perioada 1730- 1769, de 6 ori în Ţara Românească şi de 4 ori în Moldova. Domnitorul fanariot a fost un erudit şi un bun diplomat. S-a remarcat prin reformele pe care le-a introdus în cele două ţări. Prin reforma sa fiscală a introdus o dare fixă, pe cap de locuitor, percepută în patru sferturi anuale şi s-au desfiinţat dările multiple. Prin reforma administrativă, funcţionarii de stat au primit leafă, iar la conducerea judeţelor au fost numiţi ispravnici. În urma reformei judecătoreşti au fost create instanţe de judecată în judeţe şi în ţinuturi şi a extins procedura scrisă în detrimentul celei orale. S-au redus dregătoriile, iar cele mai multe titluri boiereşti au rămas onorifice. Cea mai importantă reformă a fost cea socială aplicată în anul 1746 în Ţara Românească şi în anul 1749 în Moldova prin care a fost desfiinţată legarea de glie a ţăranilor, care puteau de atunci să se răscumpere cu 10 taleri de cap. Ţăranii deveneau liberi ca persoană dar nu au fost împroprietăriţi şi au rămas dependenţi economic de boieri. Ţăranii au devenit clăcaşi, fiind obligaţi să presteze 12 zile de clacă pe an în Ţara Românească şi 24 de zile de clacă pe an în Moldova, pe moşiile boierilor. Prins de trupele ruseşti, care în anul 1769 intraseră în Moldova, a murit în captivitate. În cele 10 domnii pe care le-a avut a contribuit la adoptarea unor măsuri care să ducă la modernizarea societăţii româneşti din Moldova şi din Ţara Românească.

  

27.02. 1926 A murit, la Bucureşti ELENA THEODORINI – soprană româncă

85 de ani de la moartea sopranei românce 

Născută la 25 martie 1857 la Craiova într-o familie de actori de mare talent, Elena Theodorini va deveni una dintre cele mai strălucitoare glorii ale scenelor de operă din Europa şi America. Într-o perioadă de începuturi, când şcoala lirică românească nu se conturase încă, spectacolele fiind susţinute de trupele de operă străine, Elena Theodorini se lansează spectaculos pe scenele cele mai mari, debutând la numai 17 ani în Italia, patria muzicii de operă. Stăpânind de la vârstă fragedă pianul, mica Elena devenise idolul publicului şi, la recomandarea instrumentiştilor italieni din orchestra teatrului craiovean, fetiţa se perfecţionează în Italia. Din anul 1871, ea studiază pianul la Conservatorul de muzică "Giuseppe Verdi" din Milano. Obţine, după 3 ani de studii, premiul întâi la acest instrument, fiind foarte apreciată de profesori. Îşi descoperă pasiunea şi vocaţia pentru operă prin frecventarea spectacolelor lirice italiene. Se reîntoarce în ţară, unde ia lecţii de canto cu un profesor particular din Craiova şi, dorind să obţină o bursă de studii în străinătate, se adresează cu o cerere Conservatorului de muzică şi declamaţiune, condus de compozitorul Eduard Wachmann. Trece cu succes examenul în faţa comisiei de la Conservator şi obţine bursa mult râvnită. Reîntoarsă în Italia, tânăra Elena Theodorini studiază temeinic tehnica muzicii vocale, reuşind să se prezinte la numai 19 ani în faţa publicului italian, în opera "Maria de Rohan", de Gaetano Donizetti, pe scena teatrului Cuneo. Revine în ţară, unde studiază un repertoriu vast de operă cu profesorul şi dirijorul George Stephănescu, întemeietorul şcolii române de operă. Vocea sa de o întindere neobişnuită, de la registrul grav de mezzosoprană la cel acut de soprană, şi temperamentul ei dramatic îi ofereau posibilitatea abordării cu o forţă expresivă uimitoare a unui repertoriu complex de operă. Cariera strălucitei interprete românce a fost dublată şi de vocaţia de profesoară de canto. În 1908, Elena Theodorini a creat la Paris "Academia Lirică Română". În ultimii ani ai vieţii, Elena Theodorini s-a dedicat studentelor sale de la Conservator, cărora le-a transmis tehnica artei cântului şi pasiunea pentru susţinerea talentelor necesare Operei naţionale române. La 27 februarie 1926, se stinge din viaţă Elenei Theodorini, la vârsta de 69 de ani.

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.euroavocatura.ro; talusa1946.forumculture.net; foaienationala.ro; www.staff.city.ac.uk

Aniversari culturale 24.02.11(Wilhelm Grimm, Dragobete)

24.02.1786 Se naşte, la Hanau, Germania WILHELM GRIMM – scriitor german

225 de ani de la naşterea scriitorului german

Wilhelm Carl Grimm s-a născut pe 24 februarie 1786, ca fiu al lui Philipp Wilhelm Grimm şi Dorothea Zimmer, într-o familie care va avea până la urmă nouă copii: opt băieţi şi o singură fată. Locuiau în orăşelul german Hanau. Când era încă tânăr, tatăl, care studiase legea şi era funcţionar în oraş, a murit, iar mama lor, Dorothea, a făcut eforturi majore ca să plătească educaţia copiilor. Ajutaţi financiar de sora lui Dorothea, copiii au putut studia la liceul din Kassel. Wilhelm Grimm a studiat dreptul la Universitatea din Marburg ca să îi îndeplinească dorinţa tatălui vitreg, dar cariera de avocat nu l-a atras. A preferat să colinde pentru a descoperi noi basme populare în anii începutului de secol XIX. Wilhelm Grimm a lucrat ca secretar la Kasel între 1816 şi 1829. În 1830, s-a mutat în Göttingen, unde Wilhelm era bibliotecar asistent. A avut ocazia să consulte cărţi şi să studieze. În 1835 Wilhelm a devenit profesor, dar a fost destituit doi ani mai târziu, deoarece a protestat împotriva abrogării constituţiei de la Hannover. A lucrat la DEUTSCHES WÖRTERBUCH, care conţinea 16 volume. Opera a fost finalizată în 1860, iar primul volum al dicţionarului a apărut în 1854. Wilhelm Grimm a încetat din viaţă pe 16 decembrie 1859. Colecţia de basme care l-a făcut celebru cuprinde, printre altele: Alba ca Zapada, Cenuşăreasa, Hansel şi Gretel, Muzicanţii din Bremen, Croitoraşul cel viteaz, Prinţul broscoi, Vagabonzii, Scufiţa Rosie, Prinţesa şi bobul de mazăre, Prinţesa corb, Împăratul Cioc-de-Sturz, Gâsca de aur, Condurii Domniţelor, Apa vieţii. Culegerea, în care au apărut în 1812 cele mai cunoscute basme ale Fraţilor Grimm (în total 86), se numea Basme pentru copii şi cămin. Doi ani mai târziu a apărut şi volumul al doilea, care conţinea alte 70 de basme. De atunci, poveştile Fraţilor Grimm s-au publicat traduse în zeci de limbi. Poveştile ca Alba ca Zapada şi Frumoasa adormită fuseseră spuse de mii de ori, dar au fost pentru prima dată scrise de Fraţii Grimm. Căutând basme, fraţii Grimm au descoperit multe cuvinte germane vechi sau recente pe care le-au introdus într-un dicţionar. Fraţii Grimm au contribuit la formarea limbii germane prin dicţionarul Cartea cu cuvinte germane.

  

24.02 DRAGOBETE 

 

Cât te iubesc?

Nebuna întrebare mă chinuie mereu,

Dar, eu ştiu,

În inimă-mi, cu litere de foc e scris numele tău,

Şi tu ştii!

Aniversari culturale 22.02.11(Santorio Santorio, Ádám Bodor)

22.02.1636 A murit, la Veneţia, Italia SANTORIO SANTORIO – medic italian

375 de ani de la moartea medicului italian

Medicul italian Santorio Santorio este primul care a utilizat un aparat pentru a măsura temperatura pacienţilor săi. Aparatul era un tub de sticlă umplut cu aer, în care era plasată o picătură de apă care se deplasa sub efectul variaţiilor de temperatură. Utilizat prima oară în 1612, aparatul era plasat cu un capăt în gura pacientului, temperatura fiind măsurată datorită variaţiilor aerului expirat. Acest medic italian a straăuns inţelegerea metabolismului prin măsurarea schimbărilor proprii în greutate, în timpul diferitelor faze metabolice pe perioada zilei, precum mâncatul sau dormitul. Este cunoscut pentru meticulozitatea cu care îşi măsura urina şi fecalele, pe care le compara cu alimentele din dietă. Deoarece măsurătorile resturilor sale erau întotdeauna mai mici, el a propus conceptul de “sudoare insensibilă” pentru a explica divergenţa din măsurători.

22.02.1936 Se naşte, la Cluj Napoca ÁDÁM BOBOR – scriitor român

75 de ani de la naşterea scriitorului român

Ádám Bodor s-a născut în 1936 la Cluj Napoca şi a trăit în România până în 1982. Între 1952 şi 1954 a fost deţinut într-o închisoare politică, condamnat pentru participarea sa la IKESZ (Organizaţia Ilegală Anticomunistă, pe care o fondase). Despre experienţa carcerală de la Gherla, Bodor vorbeşte explicit într-o carte apărută recent, A börtön szaga (Mirosul puşcăriei, 2001). Cărţile care l-au făcut cunoscut peste tot în lume, Zona Sinistră (1992) şi Vizita arhiepiscopului (1999), sunt, amândouă, romane ale unor lumi închise, neliniştitoare, cu reguli proprii în care individul nu e decât o rotiţă a marelui mecanism social. Bodor este de asemenea un cunoscut scenarist, a lucrat cu regizori maghiari celebri, a căror filme au avut mare succes la festivalurile de film din Ungaria şi Europa.

Aniversari culturale 21.02.11(Carl Czerny, Leo Belibes)

21.02.1791 Se naşte, la Viena, Austria CARL CZERNY – compozitor austriac

 

220 de ani de la naşterea compozitorului austriac

Carl Czerny s-a născut pe 21 februarie 1791 la Viena. Elev al tatălui său şi al violonistului Wenzel Krumpholz, apoi al lui Beethoven, cânta la 3 ani la pianoforte, compunea la şapte, iar la zece ani putea interpreta din memorie un amplu repertoriu. La 15 ani, avea el însuşi discipoli printre care se va număra mai târziu şi pianistul german Liszt. Catalogul său componistic numără peste o mie de lucrări : simfonii, concerte, muzică de cameră, variaţiuni. Toate aceste lucrări au căzut în uitare, dar producţia lui didactică rămâne şi astăzi la baza oricărei educaţii pianistice. Primul profesor de pian, este o metodă care se adresează începătorilor de toate vârstele. Pornind de la primele elemente muzicale, această lucrare se dezvoltă progresiv şi armonios, abordând problemele de bază ale pianului. Czerny a murit pe 15 iulie 1857, la vârsta de 66 ani în Viena. 

21.02.1836 Se naşte, la Saint-Germain du Val, Franţa LÉO DELIBES – compozitor francez

175 de ani de la naşterea compozitorului francez

Léo Delibes s-a născut în ziua de 21 februarie 1836, la Saint-Germain du Val (Franţa). Prima sa compoziţie de balet “La source” (“Izvorul”), îi va aduce primul mare succes. În anul 1870 urmează Coppélia – baletul său cel mai popular – apoi Sylvia (în 1876). Cunoaşte un triumf copleşitor în 1881 cu capodopera sa Lakmé (prezentată în premieră la Opéra-Comique). În 1881 este numit profesor de compoziţie la Conservatorul din Paris, unde îi va succeda lui Henri Reber. Delibes moare la Paris în ziua de 16 ianuarie 1891.

 

Aniversari culturale 20.02.11(Barbierul din Sevilla, Eugen Barbu)

20.02.1816 A avut loc debutul operei BĂRBIERUL DIN SEVILLA – de Gioachino Rossini

195 de ani de la premiera operei italiene

Opera Bărbierul din Sevilla a fost compusă în doar 13 zile. Apropiindu-se data premierei şi intrat în criză de timp, Rossini apelează la o uvertură mai veche, scrisă pentru Aurelian în Palmira şi preluată ulterior în Elisabeta. Premiera operei din 20 februarie 1816 la Teatro Argentina din Roma, criticată dur de adepţii lui Paisiello - şi el autorul unui Bărbier, a suferit eşec, însă la al doilea spectacol, în absenţa taberei adverse, publicul rămâne entuziasmat de montarea acestei opere care capătă succesul bine meritat. Gioachino Rossini pe numele sau adevărat Giovacchino Antonio Rossini s-a născut pe 29 februarie 1792, la Pesaro, Italia şi a decedat pe 13 noiembrie 1868, la Paris, a fost unul dintre cei mai aclamaţi şi mai populari compozitori, bucurându-se de o faimă rar întâlnită, în timpul vieţii sale. Aceasta se datorează frumuseţii melodiilor, strălucitoarelor şi optimistelor arii, pline de vervă şi ironie, care se află din abundenţă în creaţia sa.

20.02.1924 Se naşte, la Bucureşti EUGEN BARBU – scriitor român

Eugen Barbu se naşte la 20 februarie 1924, în Bucureşti. Între 1931-1935 urmează cursurile şcolii primare în Bucureşti, iar între 1935-1943 frecventează cursurile liceale la Aurel Vlaicu şi Marele Voievod Mihai. După examenul de bacalaureat se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, apoi la facultatea de litere şi filozofie. Îşi face ucenicia literară în cenaclul Sburătorul. În 1955 debutează cu nuvela Munca de jos în revista Viaţa românească. Îi apare volumul Gloaba la Editura Tineretului. În 1956 publică romanele Balonul e rotund şi Unsprezece şi nuvela Tripleta de aur. În 1957 îi apar romanul Groapa, volumul de reportaje lirice Pe-un picior de plai. Călătoreşte în Grecia, Turcia, Liban, Egipt. În 1959 îi apar Oaie şi ai săi, nuvela Patru condamnaţi la moarte şi romanul Şoseaua Nordului. Călătoreşte în Ungaria, Cehoslovacia, Uniunea Sovietică şi Grecia. Publică ciclul de reportaje Cât în şapte zile. În1961 apare volumul de nuvele Tereza, iar în 1962 volumul Prânzul de duminică. În anul 1963 apare romanul Facerea lumii, iar în 1966 apare volumul Jurnal, cu însemnări memorialistice, reflecţii originale şi numeroase amănunte legate de procesul de creaţie. Romanul Groapa apare în limbile franceză şi germană. Nuvela Pe ploaie, versiune italiană, apare în prestigioasa colecţie -Cele mai frumoase nuvele din literatura mondială. Romanul Groapa este tradus în maghiară şi în spaniolă. În 1968 publică volumele Teatru şi Vânzarea de frate. Demisionează din postul de redactor şef al revistei Luceafărul. Îi apar volumul de versuri Osânda soarelui, Notele de călătorie, Foamea de spaţiu, romanul Princepele, Nuvele, Martiriul Sfântului Sebastian. În 1974 publică nuvela Franzeluţa şi romanul Războiul undelor. În 1975 a fost ales membru al Academiei Române. Publică romanul Incognito. Se stinge din viaţă la 7 septembrie 1993.

Aniversari culturale 17.02.11(Moliere, Mihai Ursachi, Miron Radu Paraschivescu)

17.02.1673 A murit MOLIERE - scriitor francez

Jean Baptiste Poquelin, s-a născut pe 15 ianuarie 1622, foloseşte numele de Moliere abia din 1644, când va semna un contract ca actor. După studii la colegiul Clermont, urmează o serie de cursuri cu filozoful epicurian Gasendi ca mai apoi, în 1642, să-şi ia licenţa în drept la Orleans. Moliere se hotărăşte să se facă actor, o meserie considerată înjositoare la acea vreme, o îndelenicire a oamenilor certaţi cu religia. În anul 1643, împreună cu familia Madeleinei Bejart, iubita sa, înfiinţeazî compania teatralaă "L'Illustre Theatre", care era compusă din zece persoane. A fost chemat să joace în faţa regelui şi a curţii tragedia lui Corneille, "Nicomede". A obţinut un succes remarcabil şi a fost autorizat să joace la teatrul "Petit-Bourbon" din apropierea Luvrului. Moliere începe să urce pe scara socială, dar drumul său a fost plin de obstacole, care însă îl vor întări în lupta sa pentru "îndreptarea viciilor omeneşti". A scris până la sfârşitul vieţii, cu scopul de a da comediei piese adevărate, care să corespundă unor altor legi decât cele date până la aceea vreme. Creaţia sa literară cuprinde: "Medicul îndrăgostit", "Cei trei medici rivali", (1645) "Dascălul", "Medicul zburător", "Gelozia mânjitului" ( 1654), "Nechibzuitul" (1655), "Dragoste cu toane" (1656), "Sganarel sau încornoratul închipuit" (1660), "Don Garcie din Navarra", "Şcoala bărbaţilor", "Pisălogii" (1661), "Şcoala nevestelor" (1662), "Critica Şcolii nevestelor", "Improvizaţie de la Versaille" (1663), "Căsătorie cu de-a sila", "Printesa din Elida" (1664), "Tartuffe" (1664 – 69), "Don Juan sau ospăţul de piatră", "Amorul medic"(1665) , "Mizantropul", "Medicul fără voie" , "Melicerte", "Pastorala comică" (1666), "Sicilianul sau Amorul pictor" (1667), "Amphytrion", "George Dandin", "Avarul" (1668), "Mousieur de Pourceaugnac" (1669), "Amanţii magnifici", "Burgezul gentilom" (1670), "Psyche", "Vicleniile lui Scapin", "Contensa de Escarbagnas" (1671), "Femeile savante" (1672) si "Bolnavul închipuit" (1673). A murit pe scenă, în timp ce juca Le Malade imaginaire (Bolnavul închipuit).

17.02.1941 Se naşte, la Strunga, Iaşi MIHAI URSACHI – scriitor român

70 de ani de la naşterea scriitorului român

Mihai Ursachi s-a născut la 17 februarie 1941, în comuna Strunga din judeţul Iaşi. După absolvirea prestigiosului liceu „August Treboniu Laurian” din Botoşani, în 1957, devine, la numai şaisprezece ani, student al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. În 1961 este arestat, din motive politice, şi condamnat la patru ani de temniţă grea. În 1964, pe baza unui decret de amnistie, părăseşte închisoarea Jilava. Între 1965-1970 urmează cursurile Facultăţii de Germanistică a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, pe care o absolvă, ca şef de promoţie, cu o teză despre Christian Morgenstern. În anul absolvirii debutează cu o carte de versuri, Inel cu enigmă, care atrage atenţia criticilor literari. În 1981, folosind prilejul unei călătorii în Statele Unite, rămâne în această ţară. Lucrează ca asistent la Universitatea Statului Texas (1981-1986) şi ca lector la Universitatea Statului California (1986-1990). Între 1982-1986 îşi pregăteşte şi îşi susţine doctoratul, cu o lucrare despre raporturile dintre filosofia lui Martin Heidegger şi poezia lui Paul Celan. În 1990, după înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu, se repatriază şi este numit imediat director al Teatrului Naţional din Iaşi. În 1992 renunţă la directorat. Este membru fondator al Alianţei Civice şi preşedinte al Filialei Iaşi a acestei organizaţii. Îndeplineşte, de asemenea, funcţia de secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi. În 1998 a publicat un volum retrospectiv al carierei din România, intitulat "Nebunie şi lumină". A locuit în Iaşi, unde preda la Universitatea din Iaşi din 1996 şi era secretar al Uniunii scriitorilor. În 2001, Ursachi a fost candidatul propus de România pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Moare în noaptea de 9 spre 10 martie 2004, din cauza unui cancer pulmonar nedescoperit la timp.

17.02.1971 A murit, la Bucureşti MIRON RADU PARASCHIVESCU – scriitor român

40 de ani de la moartea scriitorului român

Miron Radu Paraschivescu s-a născut la 2 octombrie 1911 la Zimnicea, într-o familie de intelectuali. A studiat artele plastice, întâi la Cluj şi apoi la Bucureşti. La Bucureşti a urmat şi cursurile Facultăţii de Litere. Primele versuri le scrie în 1926 şi le publicã în revista Povestea, editată la Vălenii de Munte. Colaborează, cu versuri şi articole, la aproape toate publicaţiile de stânga din perioada interbelică: Facla, Cuvântul liber, Meridian, Societatea de mâine, Korunk, Azi, Lumea românească, Reporter. În timpul războiului, ca redactor al paginii literare a ziarului Ecoul, se înconjoară de colaboratori din rândurile tinerilor scriitori. În 1945 lucrează ca reporter la România liberă, iar ulterior este redactor-şef, succesiv, la Revista literară şi la Almanahul literar din Cluj, publicaţii în jurul cărora adună, de asemenea, tineri. În anii stalinismului şi ulterior, publică numeroase volume de versuri proprii şi traduceri din poeţi străini, face parte din conducerea Uniunii Scriitorilor şi primeşte diverse premii, inclusiv Premiul de Stat, fiind agreat de oficialitate. Poemele sale declarative şi patetice reprezintă însă doar una din laturile unei personalităţi scindate. Cu o generozitate surprinzătoare la un autor ambiţios, chinuit de sentimentul ratării, Miron Radu Paraschivescu se ocupă de identificarea şi susţinerea tinerelor talente. Pentru promovarea reprezentanţilor noii generaţii foloseşte orice ocazie, transformând, modestul supliment literar Povestea vorbei al revistei Ramuri din Craiova într-o adevărată instituţie a debutului, de importanţă naţională. Imaginea sa rămâne aureolată de aceastã generozitate în amintirea multor scriitori. Moare la 17 februarie 1971 la Bucureşti.

Aniversari culturale 16.02.11(B.P. Hasdeu, Constantin Budeanu,Tiberiu Popoviciu)

16.02.1838 Se naşte, la Cristeşti, Hotin BOGDAN PETRICEICU HASDEU - scriitor român

Bogdan Petriceicu Hasdeu, pe numele adevărat Tadeu Hasdeu, s-a născut pe 16 februarie 1838, Cristineşti, Hotin, azi Ucraina. A desfăşurat o prodigioasă activitate gazetărească, fiind iniţiatorul a numeroase reviste şi ziare: "România" (1858), "Foaia de istorie română", "Foaia de istorie şi literatură" (1860), "Lumina", "Foaia umoristică Aghiuţă" (1863), "Arhiva istorică", "Satyrul" (1866), "Traian", "Columna lui Traian" (1870), "Revista nouă" (1877) ş.a. El este cel care formulează teoria substratului dacic, proiectează şi realizează primele trei volume din "Etymologicum Magnum Romaniae". În lucrarea "Principie de lingvistică" este inclusă teoria privitoare la circulaţia cuvintelor, criteriu de apreciere a individualităţii unei limbi. Din vasta culegere de studii asupra limbii şi culturii populare vechi intitulată "Cuvente den bătrâni" au apărut doar două volume şi introducerea la cel de-al treilea. Este cel care a scris "Arhiva istorică a României" ce cuprinde culegeri ştiinţifice de documente istorice, filologice, literare naţionale şi internaţionale. Ca istoric, este autorul monografiei "Ioan-Vodă cel Cumplit", evocare a unui destin dramatic din trecutul nostru, ce impune prin curajul şi demnitatea sa. Lucrarea "Istoria critică a românilor", proiectată în cel puţin cinci volume, a apărut numai într-un volum şi partea întîi din cel de-al doilea, fiind o amplă sinteză a istoriei şi civilizaţiei române. În domeniul literaturii beletristice a scris nuvela "Duduca Mamuca", republicată ulterior sub titlul "Micuţa", dar şi un fragment dintr-un proiectat roman istoric: "Ursita". A scris versuri romantice, meditative. În creaţia dramatică a lăsat comedia "Trei crai de la Răsărit" şi drama "Răzvan şi Vidra". (1867).

16.02.1886 Se naşte, la Buzău CONSTANTIN BUDEANU – inginer român

125 de ani de la naşterea inginerului român

Constantin Budeanu a absolvit, în anul 1908, Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, din Bucureşti, devenind inginer constructor. În 1909, obţine specializarea de inginer energetician, după ce a absolvit Şcoala Superioară de Electricitate, din Paris, ca bursier al Academiei Române. A făcut un stagiu de practică la intreprinderi de electricitate, din Paris, iar la Berlin, a lucrat la Fabrica de Maşini Electrice şi la una dintre centralele electrice ale oraşului. A lucrat, timp de 38 de ani, în probleme de electricitate şi electrotehnică, centrale electrice, linii de transport, reţele de distribuţie, între anii 1910 şi 1919, la Căile Ferate Române, în perioada 1919-1921, la Societatea Tramvaielor din Bucureşti, între 1921 şi 1931, la Societatea "Electrica", şi între 1931 şi 1948 la Creditul pentru Intreprinderi Electrice, din România. A fost numit asistent la cursul de "Electricitate şi Electrotehnică" de la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, din Bucureşti, şi a predat cursul de "Maşini electrice" şi "Tracţiune electrică", iar în anul 1926 a devenit profesor şi a predat cursurile de "Electricitate şi măsuri electrice" şi "Bazele teoretice ale electrotehnicii", la Şcoala Politehnică din Bucureşti, devenită apoi Institutul Politehnic Bucureşti. A fost membru în Consiliul de Conducere al Societăţii Electricienilor Francezi, din Paris (1932-1935), membru fondator şi vicepreşedinte al CIGRE (Conferinţa Internaţională a Marilor Reţele Electrice), preşedinte al Comitetului Internaţional pentru Studiul Fenomenelor Reactive şi Deformante. A introdus în ştiinţă şi tehnică noţiunea de "putere deformantă" şi metodele de calcul al acesteia, prin tratatul său "Puissances réactives et fictives" (1927). A demonstrat că, în regimul deformant, există trei puteri (activă, reactivă şi deformantă), a pus în evidenţă caracteristicile puterii deformante şi rolul pe care îl are în funcţionarea instalaţiilor electrice. În anul 1930, a dat definiţiile pentru noţiunile "putere reactivă" şi "factor de putere (cos)", precum şi denumirea pentru unitatea de putere reactivă: "VAR" (Volt-Amper-Reactiv). S-a stins din viaţă la 27 februarie 1959, la Bucureşti.

16.02.1906 Se naşte, la Arad TIBERIU POPOVICIU – matematician român

105 de ani de la naşterea matematicianului român

Tiberiu Popoviciu s-a născut la 16 februarie 1906, la Arad. În liceu a fost un element excepţional la matematici. A urmat cursurile facultăţii de ştiinţe ale Universităţii din Bucureşti. În 1927 şi-a trecut licenţa în matematici. Din 1927 pâna în 1930 a fost elev la „şcoala normală superioară”, la Paris. În 1929 şi-a publicat primul memoriu matematic important privind o problemă de cea mai bună aproximaţie a funcţiilor, în „Buletinul ştiinţific al Academiei Române”. La Paris şi-a luat din nou licenţa în ştiinţe în octombrie 1928, apoi la 12 iunie 1933 a obţinut titlul de doctor în matematici, cu subiectul „Sur quelques proprietes des fonctions d’une ou de deux variablesreelles”. Tiberiu Popoviciu a fost membru corespondent al Academiei Române din noiembrie 1948 pâna la 20 martie 1963, dată la care a devenit membru titular al Academiei, la secţia de ştiinţe matematice. A fost un mare specialist în Analiza matematică, Teoria aproximării, Teoria convexităţii, Analiza numerică, Teoria ecuaţiilor funcţionale, Aritmetică, Teoria numerelor şi Teoria calculului. Teza sa de doctorat, elaborată sub îndrumarea profesorului Paul Montel, la Paris, conţine bazele Teoriei Funcţiilor Convexe de Ordin Superior. Noţiunea de funcţie convexă de ordin superior, apare în teoria lui Tiberiu Popoviciu, ca rezultat al studierii comportării faţă de o clasă specială de funcţii, cea a polinoamelor de un grad dat. Şcoala întemeiată de Tiberiu Popoviciu a devenit cunoscută şi dincolo de hotarele României, nu numai prin numeroasele lucrări publicate de el şi de elevii săi şi prin cele 6 colocvii şi două seminarii cu participare internaţională organizate între anii 1957-1975 în cadrul Institutului de Calcul din Cluj al Academiei Române al cărui fondator a fost. Se stinge din viaţă pe 29 Decembrie 1975, la Bucureşti.

Aniversari culturale 15.02.11(Titu Maiorescu, Spiru Haret, Stefan S. Nicolau)

15.02.1840 Se naşte, la Craiova TITU MAIORESCU - istoric român

Titu Maiorescu personalitate multilaterală a culturii şi politicii româneşti, membru fondator al Academiei Romane, filosof, critic literar, avocat, prim ministru al României între 1912 şi 1914. Titu Maiorescu a lansat în cadrul dezbaterii culturale de la sfârşitul secolului al XIX lea teoria „formelor fără fond”. Educaţia lui Titu Maiorescu a fost solidă şi riguroasă. După încheierea unui ciclu primar fragmentat (Craiova, Blaj, Şchei-Braşov), Titu Maiorescu este înscris în clasa I a Gimnaziului academic, care aparţinea de Academia Theresiană din Viena, pe care o absolvă în 1858 ca şef de promoţie. Studiile universitare urmate cuprind atât literele şi filosofia – doctorat cu distincţia magna cum laudae la universitatea din Giessen, Germania, în 1859, cu o teză intitulată Einiges Philosophische in gemeinfasslicher Form (Ceva filosofie pe înţelesul tuturor), doctorat în litere şi filosofie la Sorbona, în 1860 (prin echivalare a celui din Germania) , cât şi dreptul, licenţiat în 1861 cu o teză intitulată Du régime dotal (Despre natura moştenirii). Titu Maiorescu îşi începe cariera universitară în Iaşi, la doar 22 de ani, ca profesor la nou înfiinţata Universitate Al. I. Cuza; decan al Facultăţii de Filosofie din februarie până în septembrie 1862, apoi rector al Universităţii la 23 de ani (între 1863 şi 1867). Cariera universitară nu l-a împiedicat să desfăşoare o susţinută activitate culturală: fondarea Junimii, în 1863, alături de: Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Teodor Rosetti, publicarea unor celebre articole despre limbă: Articole despre scrierea limbii române (1866), Beţia de cuvinte (1873), Raport citit în Academia Româna asupra unui nou proiect de ortografie (1880), Oratori, retori, limbuţi (1902); literatura: Asupra poeziei noastre populare (1868), Direcţia noua în poezia şi proza română (1876), Comediile lui I.L. Caragiale (1885), Eminescu şi poeziile lui (1889) şi cultura română: În contra direcţiei de astăzi în cultura română (1868). Titu Maiorescu moare pe 18 iunie 1917, la vârsta de 77 de ani, în urma unei boli de cord. E înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. 

15.02.1851 Se naşte, la Putna SPIRU HARET – matematician român

160 de ani de la naşterea matematicianului român

S-a nascut la 15 februarie 1851 la Putna. Studiile si le-a facut la Dorohoi, Iasi si Bucuresti. În 1862 intra ca bursier la liceul Sf. Sava. În decembrie 1870, desi student în anul II la fizico-matematica, obtine prin concurs catedra de matematica la Seminarul central. Dupa un an a renuntat la catedra si si-a continuat studiile la Universitate. Îsi ia licenta în 1874, la 23 de ani. Se înscrie la concursul de bursa instituit de Titu Maiorescu; reuseste si pleaca pentru doi ani la Paris. În 1874 îsi ia licenta în matematica, iar în august anul urmator în fizica. Doi ani mai târziu îsi ia doctoratul tot la Paris, cu teza “Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare”. Haret pune în evidenta “termenii seculari puri” si pentru “gradul al treilea”, ceea ce înfatisa într-o alta lumina stabilitatea sistemului planetar. În 1885 teza de doctorat al lui Haret e republicata în Analele Observatorului Astronomic din Paris. Din nou de Poincaré în 1889. Facultatea de stiinte din Paris trimite o adresa Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice felicitând România, tara care a produs si poseda asemenea talente. Târziu, în 1976 cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la nasterea lui Spiru Haret, un crater de pe harta Lunii, pe coordonatele: latitudine 59 de grade sud si longitudine 176 grade vest, în partea lunara invizibila, a primit numele lui Haret. Era primul român care anunta valoarea, confirmata mai apoi, a scolii românesti de matematica. În 1910 publica Mecanica sociala, la Paris si Bucuresti, utilizând pentru prima oara, matematica în explicarea si întelegerea fenomenelor sociale. piru Haret va fi de trei ori ministru al Instructiunii Publice, între 31 martie 1897 – 11 aprilie 1899, 14 februarie 1901 – 22 decembrie 1904 si 12 martie 1907 – 29 decembrie 1910, perioada în care a reorganizat întregul învatamânt românesc. Pentru a da învatatorilor o pregatire mai adecvata, Haret reorganizeaza scolile normale. Introduce în cadrul lor lucrarile practice, agricole. În 1903, ridica numarul anilor de studiu de la 5 la 6 ani, ceea ce a ramas dupa sine o schimbare importanta a programelor în asa fel încât sa împlineasca un deziderat. În 1904 el înfiinteaza Scoala superioara de arhitectura si tot atunci comisia monumentelor istorice. Tot Haret creaza si Comisia istorica a României, la 20 februarie 1910. Dar opera care îi rezuma cel mai bine conceptia asupra învatamântului si actiunea sa de organizare institutionala este "Legea învatamântului secundar si superior", pe care a elaborat-o împreuna cu Constantin Dumitrescu-Iasi, si care a fost votata la 23 martie 1898.

15.02.1896 Se naşte, la Bucureşti ŞTEFAN S. NICOLAU – medic român

115 de ani de la naşterea medicului român

Ştefan S. Nicolau s-a născut la Bucureşti şi a absolvit liceul Matei Basarab în 1913. Ca student în medicină, este mobilizat în timpul primului război, devenind mai întâi însoţitor medical al trenurilor cu răniţi, apoi medic sublocotenent pe frontul din Moldova. A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj în 1920 unde a fost preparator al profesorului Iuliu Moldovan şi unde a început colaborarea cu marele microbiolog Constantin Levaditi. La Paris, la Institutul Pateur, a fost pe rând asistent, şef de laborator şi şef de serviciu (1920-1939). Între timp şi-a susţinut doctoratul la Sorbona (1925) şi a făcut un stagiu prelungit la National Institute for Medical Research – London (1927-1931). În cursul a două decenii de activitate stiintifică în Occident, Nicolau a publicat peste 250 articole şi a primit cinci importante premii ale Academiei de Ştiinţe din Paris între care: premiul Bellion, 1926, premiul Breant, 1930, premiul Montyon, 1935. Nicolau a atras atenţia că imunitatea virală are o serie de particularităţi care nu se regăsesc nici în tipul de antigenitate al agentului infectios, nici în răspunsul imun. Nicolau a sugerat conceptul de ectodermoze neurotrope (1922-1924), relevând că originea embrionară comună a pielii şi sistemului nervos le face susceptibile la aceleaşi familii virale. A introdus, concepţia neuroinfectiilor sterilizante mortale (1922-1925). În domeniul neurovirozelor a lucrat pentru demonstrarea unui fenomen pe care l-a numit neuroprobazie (în “Ectodermoses neurotropes, Masson, Paris, 1922), fenomen a cărui existenţă a fost intuită de Victor Babeş încă din 1889. O altă contribuţie importantă a lui Levaditi şi Nicolau a fost ipoteza activităţii oncolitice a virusurilor. Ştefan S. Nicolau este şi fondatorul Institutului de Virusologie al Academiei Române.

 

Aniversari culturale 14.02.11(Petru Maior, Octavian Cotescu, Grigore Vieru)

14.02.1821 A decedat, la Budapesta PETRU MAIOR - istoric român

190 de ani de la moartea istoricului român

Petru Maior s-a născut la Tîrgu-Mureş într-o familie greco-catolică cu tradiţie, tatăl său, Gheorghe Maior, fiind preot şi protopop al Iclandului Mare. Anii copilăriei şi primii ani de şcoală şi-i petrece în satul Căpuşul de Câmpie, unde familia Maior se mută la scurtă vreme după naşterea sa. Petru Maior este un reprezentant important al intelectualităţii româneşti transilvănene, membru al Şcolii Ardelene, militant pentru drepturile românilor ardeleni. A participat împreună cu Samuil Micu şi Gheorghe Şincai la redactarea Supplex Libellus Valachorum-ului, un document care stă la baza emancipării socio-politice a românilor. Caracterul polivalent şi erudit al lui Petru Maior este evident prin cărţile publicate de acesta. Prima lucrare este Procanonu unde, pornind de la problematici legate de confesiunea greco-catolică, ajunge să exprime idei din care răzbate o viziune politică premodernistă. Ca istoric se remarcă prin lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia, publicată în 1812. Aici elaborează o amplă teză în vederea argumentării originii daco-romane şi a continuităţii poporului român pe fostul teritoriu al Daciei. Lexiconul de la Buda, chiar dacă este o lucrare neterminată, încununează activitatea de filolog a lui Petru Maior, iar Istoria Bisericii românilor atât a cestor dincoace, precum şi a celor dincolo de Dunăre, pune în valoare atât calităţile sale de teolog, cât şi pe cele de istoric.

14.02.1931 Se naşte, la Dorohoi OCTAVIAN COTESCU – actor român

80 de ani de la naşterea actorului român

Octavian Cotescu a fost un actor român de succes, din generaţia de aur. A început să joace teatru încă din anii de liceu, la Iaşi. A urmat ciclul primar din strada Toma Cosma din Iaşi (1938-1942), Liceul Naţional (1942-1946). Elev în clasa a VI-a, la Liceul Naţional din Iaşi, Octavian Cotescu susţine, în toamna anului 1946, examenul de intrare la Conservatorul Ieşean reuşind cu rolul Mircea Vadu din "Cumpăna", îşi susţine examenul de diplomă la Institutul de Teatru Matei Millo în 1950, după care a fost repartizat la Teatrul Bulandra din Bucureşti, unde a debutat la 12 mai 1951, în spectacolul "Pădurea" de A.N. Ostrovski. A jucat în numeroase filme şi piese de teatru alături de actori ca Toma Caragiu, Dem Rădulescu etc. Împreună cu Coca Andronescu a creat un memorabil cuplu fictiv, originar din Lehliu Gară, Tanţa şi Costel, care a fost prezentat la Televiziunea Română, în anii 1970, într-un mini-serial de mare succes la public şi la critică. La Iaşi, tânărul Octavian Cotescu se vede atras de scenă, de spectacolul teatral, fapt ce îl determină să se prezinte în faţa unei comisii de selecţie pentru colectivul de teatru al organizaţiei "Apărarea patriotică". În activitatea sa de actor se poate număra multe filme artistice, piese de teatru, teatru de televiziune dar şi teatru radiofonic. Actorul Octavian Cotescu a fost în ultimii ani de viaţă rector al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) din Bucureşti (1981 - 1985). A decedat la data de 22 august 1985 lăsând în urmă o carieră de invidiat pentru orice mare actor.

14.02.1935 Se naşte, la Pererâta, judeţul Hotin GRIGORE VIERU – poet român

S-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta din fostul judeţ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953. A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”. În 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace. În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române. La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii. La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.

 

Aniversari culturale 1.02.11(Stefan Luchian, Nicolae Gane, N.D. Cocea)

 

1.02.1868 Se naşte, la Ştefăneşti, Botoşani ŞTEFAN LUCHIAN pictor român

Născut la 1 februarie 1868, la Ştefăneşti, un sat în judeţul Botoşani, Ştefan Luchian a dominat pictura românească de la începutul secolului al XX-lea, continuând pe calea deschisă de Grigorescu şi Ion Andreescu. Între 1885 şi 1889, Ştefan Luchian a studiat la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, apoi la Munchen, unde, timp de un an, a fost student al Academiei Regale de Arte Frumoase. Şi-a desăvârşit studiile la Academia Julian din Paris, între 1891 şi 1892. Anul 1896 marchează Expoziţia artiştilor independenţi, organizată în ţară, împreună cu alţi colegi de breaslă. Doi ani mai târziu, este membru fondator al societăţii artistice Ileana. Fie că este vorba despre peisaje precum Moara, Peisaj de câmp sau Turnul de la Brebu, expuse astăzi la Muzeul K.H. Zambaccian, despre portrete sau naturi statice în care un loc central este ocupat de compoziţiile florale, tablourile lui Luchian au un echilibru secret, în care impresiile furnizate de realitatea înconjurătoare sunt transpuse cu o delicateţe deosebită. Portretele, precum Lorica, Portret de copil sau Moş Niculae Cobzarul, chipul mistuit de suferinţă din autoportretul denumit, cu modestie, Un zugrav, lucrările inspirate din evenimentele din preajma anului 1907 marcat de răscoalele ţărăneşti, sau scenele de gen extrem de expresive, precum Lăutul, toate sunt ecouri cromatice ale sensibilităţii lui Ştefan Luchian. Când, la vârsta de treizeci şi trei de ani, din cauza bolii, peisajele îi devin inaccesibile, Luchian îşi concentrează întreaga atenţie asupra florilor, pastelurile sale ajungând la o măiestrie inegalabilă. Artistul a trecut în eternitate în noaptea de 27 spre 28 iunie a anului 1916, la Bucureşti, fiindu-i conferit, post-mortem, titlul de membru de onoare al Academiei Române. Arta lui Ştefan Luchian a fost un exemplu incontestabil pentru toate generaţiile de artişti plastici care i-au urmat.

1.02.1838 Se naşte, la Fălticeni, Suceava NICOLAE GANE –scriitor român

Prozator, membru al cercului "Junimea" şi om politic liberal. A urmat şcoala primară la Fălticeni şi cursurile pensionului francez, din Iaşi. După absolvire, pleacă la Paris unde studiază dreptul. În anul 1857 revine în ţară şi este angajat secretar-translator al directorului general al închisorilor din Moldova. În acelaşi timp lucrează şi ca judecător la Tribunalul Suceava, dar este destituit din această funcţie datorită manifestărilor sale prounioniste. După Unirea de la 1859 se întoarce în magistratură unde îndeplineşte mai multe funcţii: preşedinte al Tribunalului Suceava, membru al Curţii de Întărituri Iaşi (1861), prefect al judeţului Suceava (1863) şi ulterior al Dorohoiului, judecător la Curţile de Apel din Focşani şi Iaşi. În anul 1867 este numit preşedinte al Curţii de Apel Focşani, dar demisionează şi pleacă la Iaşi unde încearcă să practice, fără succes, avocatura. Este numit pentru scurt timp procuror general pe lângă Curtea de Apel Iaşi (1868). În anul 1870 se angajează în politică fiind ales deputat din partea grupării “junimiste” şi prefect al judeţului Iaşi. A fost ales de cinci ori primar al oraşului Iaşi. În anul 1883 a devenit membru al Partidului Naţional Liberal fiind ales de mai multe ori deputat şi senator din partea acestei formaţiuni politice. În perioada 1-20 martie 1888 a îndeplinit funcţia de ministru al Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor. A scris proză cu tonalităţi romantice care evocă trecutul, viaţa patriarhală şi aventurile cinegetice. Lucrări: "Nuvele", "Pagini răzleţe". Se stinge din viaţă la 16 aprilie 1916 în Iaşi.

 

1.02.1949 A murit, la Bucureşti  NICOLAE DUMITRU COCEA – scriitor român

Nicolae Dumitru Cocea, originar din Bârlad, născut la 29 noiembrie 1880, de cetăţenie română este fiul generalului Nicolae Cocea, decedat, şi al Cleopatrei, de profesie publicist şi ziarist.  Este autorul romanelor: „ Fecior de Slugă” şi „ Pentru un petec de negreaţă”. În publicistică şi ziaristică s-a manifestat adeptul ideii şi doctrinelor politice socialiste, comuniste şi chiar revoluţionare. În anul 1923 este redactor al revistei Facla din Bucureşti. În anul 1938 a fost directorul ziarului săptămânal Reporter. A fost căsătorit de mai multe ori. Ultima soţie i-a fost Gina Manolescu- Strunga fiica fostului ministru. În anii 1940, N.D. Cocea s-a retras la Sighişoara, unde a ţinut un interesant jurnal din care au apărut scurte extrase în Magazin istoric în 1968. A murit la începutul anului 1949.