Sărbătoarea Bibliotecii "Nicolae Iorga"

Miercuri 22 decembrie 2010, o zi minunată, plină de emoţie şi satisfacţia împlinirii. Biblioteca „Nicolae Iorga” a împlinit 5 ani de la inaugurarea noului sediu şi atribuirea numelui marelui istoric român „Nicolae Iorga”.

Într-o atmosferă de sărbătoare, cu vocea plină de emoţie, am deschis întâlnirea prilejuită de această aniversare, mulţumind invitaţilor care au avut plăcerea de a mă onora cu prezenţa în prag de Crăciun şi de a fi alături de mine la împlinirea unui cincinal.

Am avut deosebita plăcere de a înmâna foştilor bibliotecari, ai bibliotecii comunale, Diplome de recunoştinţă pentru eforturile depuse în păstrarea şi conservarea fondului de carte. Au primit mulţumirile şi respectul meu Teodorescu Marieta, Moscovschi Mircea, Cânţa Vasile Adrian şi nu în ultimul rând, cea de la care am preluat inventarul bibliotecii, Râşchitor Maria. 

În decursul celor 14 ani de activitate, am avut alături de mine oameni minunaţi, care au înţeles adevărata putere a cărţii şi m-au sprijinit în toate demersurile, fie pe plan biblioteconomic, fie ca bibliotecar. Am simţit 

nevoia să mulţumesc şi celor care m-au susţinut şi au fost mereu aproape de biblioteca „Nicolae Iorga”, oferindu-le Diplome de recunoştinţă pentru implicarea în îndeplinirea misiunii bibliotecii. Astfel am început prin a mulţumi: domnişoarei Doina Lelia Postolache – director al Bibliotecii Judeţene „Panait Cerna” Tulcea în anul 2005, anul inaugurării noului sediului şi cea care a propus ca Nicolae Iorga să fie patronul spiritual al bibliotecii; doamnei Liliana Colesnicenco – bibliotecar metodist în 2005, care mi-a suportat lamentările, pe holurile Bibliotecii Judeţene dar care m-a încurajat şi m-a susţinut mereu; domnişoarei Elena Nurciu şef de birou C.I.C. care este alături de mine şi care ori de câte ori o solicit îmi răspunde prezent, ba mai mult, aduce şi un plus în activităţile bibliotecii, printr-un invitat surpriză sau prin materiale inedite; domnului Ovidiu Ghionu – directorul Bibliotecii Judeţene „Panait Cerna”, care mi-a făcut o mare surpriză, neconfirmând invitaţia dar venind împreună cu celelalte colege pentru a fi alături de noi la această sarbătoare.

Pe această cale mulţumesc tuturor colegelor şi colegilor din Biblioteca Judeţeană care sunt alături de mine, mă sprijină şi imi dau putere de muncă prin vorbele calde şi aprecierile primite.

Nu mă puteam opri aici cu mulţumirile, pentru că am oameni minunaţi şi mai aproape de mine, nu tocmai la Tulcea, este vorba de doamna Împuşcatu Antoaneta – director la Şcoala Generală cu clasele I-VIII „Ion Creangă”, care în fiecare zi de miercuri mă primeşte în şcoală pentru a prezenta o carte copiilor sau pentru a face o recenzie şi de fiecare dată când cer ajutor primesc o mână întinsă, uneori chiar mai mult, împreună organizând diverse şi fructuoase activităţi cultural-educative.

Ultima diplomă oferită, dar nu pentru că nu merită, a fost pentru o persoană aparte, aşa cum am spus şi la momentul înmânării diplomei, este persoana care mă enervează cel mai tare, care mă supără până la lacrimi şi care refuză orice solicitare până în ultima clipă,  este persoana care mă face să plând de nervi, de supărare dar şi de fericire atunci când totul se termină cu bine, este persoana datorită căreia după 14 ani de activitate am reuşit să sărbătorim biblioteca comunală, să arătăm celor interesaţi şi celorlalţi, că se poate, că există oameni care au respect pentru carte, pentru cultură, pentru oameni dar mai ales pentru viitor asigurând copiilor, tinerilor, condiţii optime de informare, atât prin mijloace clasice, cărţi, reviste, ziare cât şi prin mijloace moderne, dotând biblioteca cu calculatoare conectate la internet, de care oricine se poate folosi în mod gratuit. Această persoană este domnul Viorel Chiriţă - primarul comunei noastre, căruia îi mulţumesc din suflet pentru implicare în dezvoltarea şi modernizarea bibliotecii „Nicolae Iorga”, care din anul 2004, de când a fost ales, investeşte în bibliotecă (şi nu numai) timp şi bani pentru ca toţi cetăţenii să beneficieze de condiţii decente de informare.

Fiind o zi aniversară, omul zilei, cel care a mijlocit această aniversare, domnul primar Viorel Chiriţă, a făcut şi onorurile deschizând şampania şi oferind câte un pahar(de unică folosinţă) tuturor participanţilor cu urarea de a ne revedea şi la aniversarea de 50 de ani.

Pentru mine a fost o zi minunată, plină de emoţie în care am avut parte de bucuria îndeplinirii unui vis frumos. Am fost extrem de onorată la primirea felicitărilor şi a cuvintelor frumoase care mi-au fost adresate de toţi participanţii. M-am simţit apreciată şi preţuită, motiv pentru care voi munci mai mult şi mai bine pe viitor.
Mulţumesc presei şi în special domnului Petru Ţincoca pentru articolul publicat.

Am avut şi un participant special în zi aniversară, nepoţelul meu de 4 ani şi 9 luni, care a întreţinut toate invitatele mele.

Pe scurt: Fericită, mulţumită, împlinită şi cu poftă de muncă...după concediul de odihna.

Sărbători fericite tuturor şi un an nou fericit plin de realizări, sănătate multă!

Aniversari culturale 23.12(Alexandru Flechtenmacher, Nicolae Malaxa)

23.12.1823 S-a născut, la Iaşi  ALEXANDRU FLECHTENMACHER – compozitor român

Cu Alexandru Flechtenmacher muzica romnească înregistrează un nume prestigios şi un moment important în procesul ei de afirmare şi dezvoltare. Alexandru Flechtenmacher s-a născut la Iaşi, la 23 decembrie 1823, ca fiu al lui Christian Flechtenmacher, jurist, originar din Braşov. Şi-a făcut studiile muzicale la Iaşi şi la Conservatorul din Viena (1837-1840). După reîntoarcerea sa a avut o bogată şi multilaterală activitate, care a constituit o contribuţie deosebit de însemnată la dezvoltarea vieţii muzicale romnşeti. Făcând parte din pleiada intelectualităţii care a luat parte activ la revoluiţa din 1848 şi care a militat pentru înfăptuirea Unirii, Alexandru Flechtenmacher se numără printre marii înaintaşi care au luptat cu perseverenţă pentru dezvoltarea şi afirmarea muzicii romneşti. Ca şef de orchestră a funcţionat la Teatrul Naţional din Bucureşti, la Craiova şi la Iaşi. În această calitate trebuia să scrie muzica de scenă la piesele aflate în repertoriu, dând astfel la iveală o creaţie foarte bogată destinată teatrului. Alexandru Flechtenmacher a scris muzică pentru mai toate piesele româneşti de teatru apărute între anii 1840-1880, crenâd în total circa 600 de piese muzicale, la producţiile lui Vasile Alecsandri, C.Negruzzi, Matei Millo ş.a. Iată câteva titluri: Cinel-Cinel, Coana Chinta, Piatra din casă, Cetatea Neamţului, Florin şi Florica, Fluierul fermecat, Răzvan şi Vidra. Pe lângă acestea a scris şi numeroase operete, vodeviluri şi canţonete. Lucrările sale se întemeiază, în majoritate, pe folclor. Chiar de la primele compoziţii se remarcă tendiţna şi preocupările lui Alexandru Flechtenmacher de a da un caracter cât mai pronunţat românesc creaţiei sale, prin introducerea intonaţiilor naţionale, în afară de cele menţionate mai sus, subliniem dorinţa lui de a crea el însuşi în stil apropiat de cel popular. Foarte multe arii create de compozitor au un caracter popular. El a creat numeroase melodii de joc, ceea ce a contribuit la creşterea numărului de jocuri populare - hore şi sârbe - în circulaţie, îndeosebi după anul 1860. Prestigiul pe care şi l-a câştigat în viaţa muzicală a ţării a făcut ca în 1864, când s-a înfiinţat Conservatorul din Bucureşti, să fie numit director al acestei instituţii, unde a depus o îndelungată şi rodnică activitate pedagogică. S-a stins din viaţă la Bucureşti, la 28 ianuarie 1898. Prin creaţia şi aportul său de animator muzical, Alexandru Flechtenmacher a fost una dintre personalităţile de seamă din ţara noastră.

23.12.1823 S-a născut, la Iaşi  NICOLAE MALAXA – inginer şi intreprinzător român

Nicolae Malaxa, fiul Elenei Ruxandra şi al lui Costache Malaxa, s-a născut la 23 decembrie 1884, în oraşul Huşi. Tatăl a fost fiul unei familii de greci stabilită în Moldova în jurul anului 1818, mama a fost fiica spătarului Bădărău. Şcoala primară şi liceul le-a urmat la Iaşi. Studiile superioare le-a făcut la Universitatea Politehnică din Karlsruhe, din Germania. În anul 1921, la vârsta de 37 de ani, era un inginer cu experienţă, cu imaginaţie şi un abil om de afaceri.  Nicolae Malaxa a înfiinţat, la 3 august 1921, un atelier de reparat locomotive şi vagoane de cale ferata şi şi-a extins afacerile continuu. La acea vreme, Uzina Malaxa era cea mai modernă fabrică de tuburi laminate din Europa, aplicând pentru prima dată pe continent procedeul american de laminare "Stiefel". Între anii 1923-1927 a construit o uzină lângă Halta Titan. Malaxa a ridicat din temelii cea mai performantă fabrică de material rulant din Europa la acea vreme, pe care a utilat-o cu 82 de maşini-unelte cumpărate din Germania. Construcţia fabricii a început în 1923 şi a fost finalizată patru ani mai târziu. Pentru începerea lucrărilor de fabricaţie a locomotivei a angajat cu contract 180 de muncitori germani calificaţi, pe o perioadă de un an şi şase luni. În mai puţin de un an, fabrica a devenit operaţională, pe porţile ei ieşind prima locomotivă. In acelaşi timp a pregătit muncitorii români, care aveau să ia locul germanilor la încheierea termenului de contract. Din anul 1931, la Malaxa se fabricau trenuri automotoare echipate cu motoare Diesel-Ganz şi transmisii Mylius cu 4 şi 5 trepte. În anul 1941, Malaxa pierde posesia fabricii, care devine "Uzinele 23 August", ulterior devenind societatea Faur SA.

Aniversari culturale 21.12(Petru Movila, Heinrich Boll, Stela Popescu)

21.12.1596 Se naşte, la Suceava PETRU MOVILĂ – teolog şi om de cultură român, mitropolit al Kievului

Petru Movilă s-a născut la Suceava, în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă. După moartea tatălui său, tânărul fiu de domnitor va pribegi, împreună cu mama şi cu fraţii săi în Ţara Românească, după care se vor aşeza definitiv în Polonia. Învăţătura şi-o va începe în casa părintească, apoi o va continua la vestita şcoală a „Frăţiei” ortodoxe din Kiev şi la Academia Zamoiska din Zemosč, unde va învăţa limbile latină, greacă, slavonă şi polonă, la care se adăugau şi celelalte discipline studiate: gramatica, poetica, retorica, dialectica, teologia. Potrivit obiceiului nobililor polonezi, a trebuit să înveţe şi mânuirea armelor, luând parte şi la două lupte ale polonilor împotriva turcilor, la Ţuţora şi Hotin. După o păstorire de 13 ani, mitropolitul Petru Movilă a trecut la cele veşnice, în ziua de 1 ianuarie 1647, fiind îngropat în biserica cea mare a mânăstirii Pecerska. prin testamentul său, averea sa fost lăsată Colegiului de la Kiev şi catedralei Sfintei Sofia şi mânăstirii Pecerska, pentru refacerea lor şi pentru azilul de bătrâni. În anul 1995, pe data de 27 iulie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina a trecut în rândul sfinţilor pe marele ierarh român, ca dată de prăznuire fiind stabilită ziua de 31 decembrie.

21.12.1917 Se naşte, la Cologne (Köln), German Empire HEINRICH BÖLL – scriitor german

Heinrich Theodor Böll este cel de-al doilea scriitor german, după Thomas Mann, distins cu Premiul Nobel pentru Literatură (1972). Membru al Grupului 47 şi profund implicat în viaţa publică din Germania postbelică, Boll şi-a asumat, alaturi de Gunter Grass, rolul de conştiinţă a generaţiei sale. Cărţile lui, traduse în peste treizeci de limbi, vorbesc despre vina tragică a poporului german, rănile încă nevindecate şi necesitatea de a privi în faţă un trecut întunecat şi dureros. Dintre scrierile sale, amintim: Fotografie de grup cu doamna, Casa văduvelor, Destinul unei ceşti fără toartă, Unde ai fost, Adame?, Opiniile unui clovn (2007), Partida de biliard de la ora nouă şi jumătate (2008) şi Onoarea pierdută a Katarinei Blum (2009). Se stinge din viaţă la 67 de ani pe 16 iulie 1985.

21.12.1935 Se naşte, la Bălţi, Basarabia STELA POPESCU – actriţă româncă de teatru şi film

Stela Popescu actriţă de comedie, s-a născut la data de 21 decembrie 1935 într-un târguşor cu foarte mulţi evrei, datorită cărora avea o viaţă comercială foarte bogată. Mama sa purta pe vremea aceea sandale nemţeşti şi se îmbraca în mătase naturală. Amintirile sale din copilarie erau romantice, chiar dacă lucrurile acolo s-au petrecut dramatic. În memoria sa, Orheiul a rămas un colt de rai, o frumuseţe plină de flori, unde îşi aminteşte aevea o curte minunată cu un păr care facea pere cât un "cap de copil". Părinţii săi erau amândoi învăţători.

Aniversari culturale 16.12(Beethoven, Jane Austen, Alphonse Daudet)

16.12.1770 S-a născut, la Bonn  LUDWIG VAN BEETHOVEN – compozitor german

Cu prilejul aniversării a 240 de ani de la naşterea compozitorului german, la sediul bibliotecii am organizat o audiţie muzicală.

Istoria muzicii universale cunoaşte mulţi compozitori mari, ale căror lucrări au supravieţuit veacurilor, dar singur Beethoven a fost supranumit Titanul. Titan, ca artist şi ca om deopotrivă, fiindcă în artă, ca şi în viaţă a învins prejudecăţile timpului său, a încurajat năzuinţele spre libertate, a înlăturat destoinic piedicile ce i s-au ridicat în cale şi s-a înălţat, deasupra amărăciunilor care l-au însoţit până în cel din urmă ceas. Ludwig van Beethoven s-a născut în ajunul unei epoci când Europa era străbătută de la un capăt la altul de ideile noi ale schimbării orânduirii feudale. Pentru felul cum a ştiut, prin muzica sa, să înaripeze sufletele, să devină un ecou al frământărilor timpului când a trăit, Beethoven a fost socotit un artist revoluţionar. Condiţiile în care Beethoven a trăit şi a creat o operă pe cât de vastă pe atât de importantă, au fost cum nu se poate mai vitrege. A văzut lumina zilei într-o familie împovărată de griji fără număr, a trebuit să se zbată mereu spre a studia muzica şi a-şi câştiga existenţa, fiinţa cea mai apropiată – un nepot de frate, în care îşi pusese toată nădejdea l-a dezamăgit prin purtările sale, ba a trebuit să îndure şi lovitura cea mai cumplită unui muzician, pierderea auzului.

16.12.1775 S-a născut, la Steventon, Hampshire  JANE AUSTEN – scriitoare engleză

Jane Austen nascută pe 16 decembrie 1775 în Steventon, Hampshire. Familia sa aparţinea burgheziei rurale, condiţie care i-a marcat întreaga operă . A fost al şaptelea copil, al reverendului anglican George Austen, şi a soţiei sale Cassandra. În 1783, Jane şi Cassandra au făcut studii pentru desăvârşirea pregătirii lor la Cawley, în Southampton, dar au fost nevoite să se întoarcă destul de repede din cauza unei epidemii ce a izbucnit în Southampton. Între 1785 şi 1786 Jane şi Cassandra au fost eleve şi au stat la un internat în Reading, loc ce pare descris de Jane în romanul "Emma" . Între 1795 şi 1799 începe să adune material şi apar primele versiuni ale povestirilor care s-au publicat sub titlurile : Raţiune şi simţire, Mândrie şi prejudecată şi Abaţia din Northanger. Probabil că tot în aceasta perioada a scris şi Lady Susan . În 1797, tatal ei a vrut să-i publice Mândrie şi prejudecată, dar editorul l-a refuzat . În 1803 Jane Austen a reuşit să-şi vândă povestirea Abaţia Northanger pentru 10 lire sterline, dar cartea nu s-a publicat decât 14 ani mai târziu. Animată de succes, autoarea a încercat şi cu Mândrie şi Prejudecată pe care a vândut-o în noiembrie 1812 şi care s-a publicat în ianuarie 1813. În acelaşi timp a început lucrul şi la Mansfield Park. În 1813 identitatea autoarei romanului Mândrie şi Prejudecată a început să se facă cunoscută datorită popularităţii operei şi a indiscreţiei familiei. În acelaşi an s-a publicat ediţia a doua a ambelor romane. În mai 1814 s-a publicat Mansfield Park, roman din care s-au vândut toate exemplarele în mai puţin de şase luni. Austen începe să lucreze la Emma. În decembrie 1815 s-a publicat Emma, dedicată principelui regent, iar anul următor o noua editţe a lui Mansfield Park. A doua ediţie nu a mai avut acelaşi succes ca prima ediţie. Începând din 1916 starea sănătpţii ei începe să se înrăutăţească . Pentru a se putea îngriji a fost mutată la Winchester, unde a murit pe 18 iulie 1817. Ultimele ei cuvinte au fost “Nu vreau nimic altceva decat să mor “ Avea 41 de ani . Este înmormântată în catedrala Winchester. 

16.12.1897 A decedat, la Paris ALPHONSE DAUDET – scriitor francez

Alphonse Daudet s-a născut la data de 13 mai 1840 la Nimes. Tatăl său se numea Vincent Daudet. Acesta avea o ţesătorie şi făcea negoţ cu mătăsuri. Daudet a urmat mai întâi cursurile instituţiei Canivet din Nimes, apoi pe cele ale liceului Ampere din Lyon, unde s-a mutat împreună cu familia în urma unor dificultăţi financiare. În anul 1855 a devenit pedagog la colegiul din Ales. Această experienţă l-a inspirat în scrierea primului său roman "Le petit chose" (Piciul, 1868). În noiembrie 1857 Daudet s-a mutat la Paris la fratele său mai mare Ernest Daudet, un cunoscut istoric francez. Un an mai târziu scriitorul a debutat cu volumul de versuri "Les Amoureuses" (Îndrăgostitele). În anul 1860 a devenit secretar al ducelui de Morny, slujba pe care a obţinut-o la recomandarea împaratesei Eugenie, soţia lui Napoleon al III-lea. Între 1860-1865 a făcut câteva călătorii în Corsica, Sardinia, Provenţa, Algeria şi a publicat povestiri în "Le Monde illustre" şi în 'Le Figaro". Între 1866-1869 a publicat în "L'Evenement" şi în "Le Figaro", sub pseudonimul Marie Gaston, un ciclu de "Croniques Provencales" (Cronici provensale), care mai târziu au devenit "Lettres de mon moulin" (Scrisori din moara mea, 1869). La data de 27 ianuarie 1867 Daudet s-a căsătorit cu Julia Allard. După înca un an a publicat "Le Petit Chose, histoire d'un enfant" (Piciul, povestea unui copil), roman autobiografic. În 1870 scriitorul s-a angajat ca voluntar în războiul franco-prusian. Doi ani mai târziu a aparut volumul "Aventures veritables de Tartarin de Tarascon" (Aventurile adevarate ale lui Tartarin din Tarascon), care i-a adus lui Daudet consacrarea universală. În 1873 a publicat "Contes du Lundi" (Povestiri din ziua de luni), inspirate din asedierea Parisului de către prusaci. În 1874 au apărut "Les Femmes d'artistes" (Soţiile de artişti), "Fromont jeune et Risler aine" (Fromont cel tânar şi Risler cel vârstnic), "Etudes et paysages" (Studii şi peisaje), etc. Au urmat "Jack" (1876), "Le Nabab" (Nababul, 1877), "Les Rois en exil" (Regii în exil, 1879), "L'Evangeliste" (Evanghelista, 1884), "Tartarin sur les Alpes" (Tartarin în Alpi, 1885), inspirat de o călătorie în Elveţia recomandată de medici deoarece suferea de plămâni, "L'Immortel"(1888), "Tartarin de Tarascon: Port-Tarascon" (1890), "La Petite Paroisse" (Mica parohie sau Lidia, 1895). La 16 decembrie 1897 Alphonse Daudet a murit la Paris. Au fost publicate postum "Le Tresor d'Arlatan" (Comoara din Arlatan) şi "Soutien de famille" (Sprijinul familiei).

Aniversari culturale 14.12(Henri Coanda, Radu Beligan, I.Al. Bratescu-Voinesti)

14.12.1910 Henri Coandă experimentează primul avion cu reacţie

Este încercat în zbor la Issy-les-Moulineaux (Franţa) primul avion cu motor aeroactiv din lume, Coandă 1910, inventat, construit şi pilotat de savantul şi inventatorul român Henri Coandă. Aparatul a fost expus la Salonul de aeronautică din Paris în anul 1910. 

14.12.1918 S-a născut, la Galbeni(Filipeşti), Bacău RADU BELIGAN – actor român

 Născut pe 14 decembrie 1918 în satul Galbeni judeţul Bacău – sat al cărui nume anagramat, a făcut renumele actorului BELIGAN. A studiat dreptul şi filozofia la Bucureşti, a început Conservatorul de Artă dramatică sub îndrumarea doamnei Lucia Sturza Bulandra, a cochetat cu literatura. Începând cu teatrul Munca şi Voie Bună şi continuând cu alte companii teatrale îşi construieşte reputaţia de actor comic popular. Nu se cantonează însă în acest gen, Victor Ion Popa îl distribuie în “Cvadratura cercului“ de Kataev. Apoi joacă în “Steaua fără nume“ (Miroiu), “Trei surori“(Tuzenbach), “ Ziariştii“ (Cerchez) şi apoi Dandanache. În cinematografie printre primele roluri este memorabilul rol a lui Rică Venturiano.

14.12.1946 A decedat, la Bucureşti IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEŞTI – scriitor român

La 1 ianuarie se naşte la Târgovişte viitorul scriitor Ioan Alexandru Brătescu- Voineşti, al doilea copil al lui Alexandru Brătescu şi al Alexandrinei. După luarea bacalaureatului, se înscrie la Medicina. După primul an (1887- 1888), trece la Drept, dornic să-şi mai ia curând o diplomă. Îşi ia licenţa în Drept şi intra în magistratură, la Bucureşti, în anul 1891. În 1903 apare primul volum al scriitorului, Nuvele şi schiţe,cuprinzând 10 lucrări. Scriitorul este distins cu premiul Academiei pentru volumul În lumea dreptăţii şi numit în comitetul Teatrului Naţional. I. Al. Brătescu- Voineşti şi-a dobândit renumele său literar, între altele, şi pentru adâncimea cu care a abordat problemele morale, privitoare la comportamentul oamenilor în societate. Puiul, Bietul Tric, Moartea lui Castor, sunt numai schiţe; tot schite sunt şi alte lucrări ale scriitorului ca: Nicuşor, Călătorului îi şade bine cu drumul, Blana lui Isaia, Privighetorea, Microbul. Între nuvele, asadar naraţiuni ample, cu o desfăşurare de fapte mai bogată, cu subiect mai dezvoltat, urmărind mai îndeaproape viaţa eroului principal, sunt Niculaiţă Minciună, Pană Trăsnea Sfântul, În lumea dreptaţii, Neamul Udreştilor, Sminteala lui Radu Finuleţ, etc.

14.12.1955 România devine membru O.N.U.
 

Consiliul de Securitate al O.N.U. recomandă Adunării Generale admiterea în O.N.U. a 16 state, printre care şi România. Adunarea Generală votează în aceeaşi zi admiterea simultană a celor 16 state în O.N.U. Prin această admitere, regimurile democrat-populare impuse în Europa de Centru-Est şi Sud-Est de către autorităţile sovietice primesc o recunoaştere internaţională. Admiterea democraţiilor populare în O.N.U. s-a efectuat în ciuda faptului că regimurile comuniste încălcaseră grav cele mai elementare libertăţi ale omului.

Sărbătoarea locală la I.C. Brătianu

„ZILELE ZACLĂULUI”

Primăria comunei I.C. Brătianu reprezentată de dl primar Viorel Chiriţă în parteneriat cu Căminul cultural reprezentat de d-na referent cultural Crăciun Mariana, Biblioteca „Nicolae Iorga” reprezentată de d-ra bibliotecar Elena Ţopa şi în colaborare cu voluntarii: Polodeanu Liliana, Păsărin Mariana, Chivu Mihai şi Crăciun Alexandru (sonorizare), a organizat un spectacol artistic pentru locuitorii comunei cu ocazia sărbătorii locale „Zilele Zaclăului” (denumirea veche a comunei). 

Viorel Chiriţă

Discursul de deschidere a aparţinut, aşa cum era şi normal, d-lui primar Viorel Chiriţă. Apoi spectacolul a început cu doi tineri ai comunei Stoica Cristiana voce, muzică populară acompaniată de fratele ei Stoica Silviu la orgă. S-a continuat pe ritmuri populare invitând la joc pe toţi locuitorii, grupul de copii, din comuna I.C. Brătianu, viitori membrii ai ansamblului „Zaclău” care ne-au încântat jucând o sârbă, cum se face pe la noi, acompaniaţi la orgă de un alt tânăr din comună Damian Dănuţ. Mariana Păsărin o mamă talentată ne-a cântat şi încântat acompaniată de Stoica Silviu, iar fetiţele au încins hora în două părţi şi apoi s-au prins în perechi alaturi de băieţi, pentru un alt dans popular. 

Copii din I.C. Bratianu - Sârba-

Pasarin Mariana

Ansamblul "Ghiocel de la Luncaviţa"

Una dintre surprizele pregătite de dl primar Viorel Chiriţă a fost aducerea pe scena căminului cultural a Ansamblului „Ghiocel de la Luncaviţa” coordonat de prof. Tănăsuică Cătălin. Un adevărat tur de forţă de 30 de minute, în care 32 de copii luncăviţeni au ridicat sala în picioare, iar cele trei bijuterii, adevărate piese de rezistenţă. Mulţumim ansamblului şi mulţumim d-lui Ilie Ştefan primarul comunei Luncaviţa pentru că a colaborat cu noi la această sărbătoare.

Un alt tânăr din comună, remarcat şi cunoscut pentru calităţile lui vocale şi instrumentale a urcat pe scenă, Toma Marian zis Jaga, acompaniind un alt invitat Sevastian Nicu.

O voce minunată, un timbru deosebit şi câteva melodii dobrogene originale ne-au fost prezentate de o altă surpriză pregătită de dl primar şi anume, d-ra Gălăţanu Ancuţa Daniela, membra ansamblului „Plai de Dor” de la Niculiţel, acompaniată de Damian Dănuţ la orgă. Mulţumim d-lui Florin Pascale primarul comunei Niculiţel pentru colaborare.

Beatrice şi Răzvan

După muzică şi jocuri populare s-a schimbat ritmul şi genul muzical, iar d-ra Răducan Livia o talentată tânără din comună a încântat publicul cu muzica uşoară, având în spate şi două dansatoare.

Ultima dintre surprize a fost prezentarea de dansuri sportive, excelent executate de doi talentaţi copii membrii ai clubului de dans sportiv „Acanta” din Galaţi, Axinte Beatrice Elena şi Manolache Răzvan. Beatrice având adânci rădăcini în comună. Mulţi dintre cei prezenţi în sală au văzut astlfel de dansuri doar la televizor.

Au urmat minunatele fetiţe (eleve a Şcolii "Ion Creangă", din clasele  a IV-VIII-a) care fac parte din „Grupul vocal ICB” coordonat de d-ra bibliotecar Elena Ţopa care au prezentat cântece de iarnă.

Trei tinere din comună, minunate, talentate şi foarte exotice au încins atmosfera în sală cu un dans arăbesc.

Cristiana Stoica

Superbele dansatoare

Fraţii Stoica Cristiana voce şi Silviu la orgă au demonstrat că nu se pricep doar la muzică populară aşa că ne-au cântat şi muzică uşoară.

Iar surorile Răducan Livia la chitară şi Cerasela voce au încântat publicul cu un colind.

Toţi protagoniştii au urcat pe scenă pentru a colinda publicul, cu colinde locale, încheiind astfel un spectacol minunat de 2 ore şi 30 minute.

Mulţumim tuturor organizatorilor, invitaţilor, soliştilor, spectatorilor şi tuturor celor care au participat la spectacolul oferit locuitorilor comunei I.C. Brătianu cu ocazia sărbătorii „Zilele Zaclăului”!

Aniversari culturale 9.12(Inochentie Micu, Primul tramvai electric, Hidrocentrala Vidraru)

09.12.1744 Inochentie Micu pledează, la Roma, cauza românilor din Transilvania

Convocat în faţa unei comisii de anchetă, Inochenţie Micu pleacă la Roma pentru a apăra acolo cauza românilor din Transilvania.

 09.12.1894 Primul tramvai electric

Pe străzile Bucureştiului a început să circule primul tramvai electric (purtând numarul 14), de la Cotroceni la Obor

09.12.1966 Intră în funcţiune Hidrocentrala Vidraru de pe râul Argeş

Într-o zi geroasa pe 9 decembrie 1966, când miile de constructori şi montori aşteptau cu înfrigurare cuplarea la Sistemul Energetic Naţional a primului grup energetic ca pe o împlinire a celor 66 de luni de muncă asiduă pentru edificarea acestui obiectiv.

Aniversari culturale 8.12(Horatiu, H.Papadat-Bengescu, Marin Sorescu)

8.12.65 î.Hr. S-a născut, la Venusia, Italia QUINTUS HORATIUS FLACCUS – poet roman

Horaţiu, unul dintre cei mai reprezentativi poeţi ai literaturii latine, s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. La Venusia, un orăşel în sudul Italiei. Amintirile cadrului rustic, în care poetul şi-a petrecut primii săi ani, au rămas puternic statornice în mintea şi inima lui Horaţiu. Nu există informaţii despre mama poetului, şi se pare că a avut o doică.  Tatăl său era libert, însă dispunea de o condiţie materială relativ satisfăcătoare, deşi modestă. Devenise ulterior funcţionar al oraşului, şi s-a străduit să-i ofere o educaţie aleasă fiului său. Poetul s-a format la Roma, în cele mai bune şcoli, unde şi-a creat prieteni şi relaţii care depăşeau considerabil standardul îngăduit de obârşia sa. În şcoala lui Orbilius, „grămăticul”, nu se studiau decât poeţii vechi şi erau ignoraţi neotericii, ceea ce îl va frustra şi marca pe tânărul Horaţiu. El se străduia constant să depăşească nivelul celor din rândurile cărora provenea. Supraeul poetului a dominat întotdeauna pulsiunile psihicului. Horaţiu a fost un „hedonist” moderat. În anul 45 î. Hr., el pleacă la Atena pentru a-şi desăvârşi pregătirea intelectuală şi filosofică, alături de numeroşi tineri aristocraţi. Ca şi ei, se înrolează în rândul forţelor lui Brutus, animat de înflăcărate convingeri republicane, când izbucneşte conflictul dintre cezaricizi şi triumviri. Slujeşte ca ofiţer de fapt tribun militar, în legiunile lui Brutus. După înfrângerea lor la Philippi (42 î.Hr.) şi în urma armistiţiei generale, se întoarce ruinat şi deziluzionat la Roma. În 39 î.Hr., prietenii poetului, Vergiliu şi Varius, îl prezintă lui Mecena, care sfârşeşte prin a-l primi în cercul lui cultural-politic. Mecena îi acordă prietenia şi ocrotirea sa şiîii procură, în 32 î.Hr., o vilă în zona sabina, care va deveni locul privilegiat de meditaţie şi de creaţie al poetului. Înzestrat cu o condiţie materială confortabilă, Horaţiu se interesează de viaţa civică şi sprijină politica lui August, luând parte şi la bătălia de la Actium. A devenit prieten cu Octavian-August, mai ales după anul 20 î.Hr. Creaţia lui Horaţiu se împarte în trei compartimente literare esenţiale: „Satiricul”, „Liricul” şi „Didacticul”. Opera sa cuprinde Epodon liber (Epode), Carmina (Ode), Sermones (Sature) imnul Carmen Saeculare, redactat cu ocazia jocurilor seculare (anul 17 î.Hr.), precum şi Epistulae (Scrisori în versuri). Din această ultimă categorie face parte şi celebra „Epistula ad Pisones” (Scrisoare către Pisoni) denumită ulterior „Ars poetica”. În cercul lui Mecena, Horaţiu a venit în contact cu ideile epicureicilor. La Atena, în tinereţe, le agrease mai cu seama pe cele ale Noii Academii. Îmbătrânit înainte de vreme, Horaţiu se stinge din viaţă, la câteva luni după moartea lui Mecena, adică la 27 noiembrie 8 î.Hr., răpus probabil de un atac cerebral. Îşi lasă averea lui August şi este înmormântat alături de Mecena, undeva pe Esquilin, printre grădini.

8.12.1876. S-a născut, la Iveşti, Galaţi HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU – scriitoare româncă

Primeşte, din familie, o frumoasă educaţie muzicală şi literară (îndeosebi franceza); prin unchiul ei, atrasă de teatru. Studii la un pension de fete, „Bolintineanu", din Bucureşti (1887-1894). În ciuda dorinţei de a continua studii superioare (la Paris), renunţă, datorită prejudecăţilor timpului şi dragostei materne „excesive". Replica acestei renunţări forţate este căsătoria cu magistratul N. N. Papadat (cea 1896), om mult mai vârstnic, cu care nu va putea realiza comuniunea afectivă şi intelectuală dorită. O lungă perioadă de greutăţi (cinci copii) şi nemultumiri, cu peregrinări prin diverse oraşe de provincie (Turnu-Măgurele, Buzău, Focşani, Constanţa, Galaţi) îi dau sentimentul dezolant de solitudine şi captivitate. Imposibilitatea comunicării spirituale cu un soţ refractar preocupărilor ei intelectuale deturnează nevoia de confesiune în lungi epistole către o prietenă scriitoare, Constanţa Marino-Moscu, care o îndeamnă să treacă la scrisul literar. Începuturi în limba franceză. Debut, în 1912, cu un necrolog la moartea actorului Petre Liciu, în ziarul monden La Politique (semnand Loys); adevaratul debut e însa începutul colaborarii la Viaţa Românească (1913), cu poemul în proză Viziune, urmat de suita prozelor lirice. Debut editorial cu volumul de proze scurte Ape adânci (1919). Urmează drama Bătrânul (1920), apoi volumul de proză Sfinxul (1920), Femeia în faţa oglinzii (1921), Balaurul (1923). Acesta din urmă, rod al unei experienţe trăite în timpul primului război mondial, ca soră de caritate în gara Focşani (1916-1917), marchează şi cotitura prozatoarei către observaţia exteriorităţii. Romanul Adrianei (1924), Romanţa provincială (1925) şi Desenuri tragice (1927) extind formula asupra unei geografii şi tipologii citadine, tot mai obiectivată. Fecioarele despletite (1926) este primul pas pe acest drum, fiind şi prima parte a unui ciclu epic construit din mers, „cronică a familiei" Hallipa: Concert din muzică de Bach (1927), Drumul ascuns (1933), Rădăcini (1938), Străina (1946, pierdut), între aceste volume mai scrie Logodnicul (1935), roman autonom, şi, în ultima fază de "creaţie, romanul Fetiţa în 1930, revista Tiparniţa literară îi consacră un nr. omagial, subliniind dimensiunea europeană a operei. În 1933, după pensionarea soţului ei, se stabileşte, cu familia, în Bucureşti. La 60 de ani primeste Marele Premiu al S.S.R. (1936), votat de un juriu format din L. Rebreanu, T. Arghezi, Perpessicius, Al. Busuioceanu şi S. Cioculescu. Premiul Naţional pentru proză (1946) consacră o creaţie de fapt incheiată. Câteva, rare, intervenţii publicistice postbelice mai amintesc existenţa scriitoarei, atinsă de o boală îndelungată şi penibilă, care o răpusese psihic înaintea dispariţiei fizice (1955). Hortensia Papadat-Bengescu. poate fi considerată drept cel mai modern dintre prozatorii noştri din prima jumătate a veacului XX; creatoare a unui teritoriu românesc inconfundabil, cu o bogată existenţă inaparentă, populat de personaje bântuite de obsesii, nevroze, stări psihice anormale şi totuşi situate în marginile - lărgite - ale normalităţii, aşa cum evoluţia mentalităţilor a sfârşit prin a le accepta. De la notaţia lirică a primei scrieri literare, scurta compoziţie Viziune, până la obiectivitatea întinsului roman Rădăcini, scriitoarea străbate spaţiul enorm care desparte perspectiva microscopică asupra personajului de perspectiva larg deschisă asupra unei intregi lumi fictive de o mare bogăţie şi coerenţă interioară. Interzisă de regimul comunist şi trăind la bătrâneţe fără mijloace de subzistenţă, Hortensia Papadat-Bengescu a murit dată complet uitării de colegi şi de criticii literari, la data de 5 martie 1955 la Bucureşti, la vârsta de 79 de ani.

8.12.1996 A decedat, la Bucureşti MARIN SORESCU – scriitor român

Marin Sorescu născut la 19 februarie 1936, Bulzeşti, judeţul Dolj, este considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani. Şcoala primară a făcut-o în comuna Bulzeşti.  Începe liceul "Fraţii Buzeşti", Craiova, transferat apoi la Şcoala Medie Militară Predeal, absolvită în 1954.  Facultatea de Filologie din Iaşi (1955-1960).  Stabilit la absolvire în Bucureşti, cu o ascensiune rapidă în lumea literară, ca poet, romancier, dramaturg, eseist.  Este considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani. Marin Sorescu poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător a fost cunoscut în timpul vieţii pe aproape toate continentele planetei. Operele lui au fost traduse în: SUA, Canada, Mexic, Brazilia, Columbia, India, Anglia, Germania, Franţa, Grecia, Suedia, Italia, Olanda, Spania, Portugalia, China, Singapore, Rusia, Cehia, Slovacia, Serbia, Macedonia, Bulgaria ş.a., totalizând peste şaizeci de cărţi apărute în străinătate. A publicat primul său volum "Singur printer poeţi")în 1964 şi de atunci a impus un stil degajat, uşor ironic, fantezist care atenuează reflecţia gravă, deconcertant, de multe ori feroce în profundul său simţ critic. Sunt foarte cunoscute şi volumele din ciclul "La lilieci", un univers poetic pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Ideea i-a venit lui Marin Sorescu în momentul în care acesta se afla cu o bursă în SUA la Universitatea din Iowa când i-a căzut în mână un volum al poetului american, Edgar Lee Masters intitulat Spoonriver, construit în acelaşi mod. Ca dramaturg, Sorescu este autorul unei capodopere, "Iona", care împreună cu alte piese ale sale, figurează în repertoriul multor teatre din lume. Creaţia sa dramaturgică poate fi considerată şi ea ca fiind excepţională: "Iona", "Paracliserul", "Matca", "Există nervi", "A treia ţeapă", "Răceala". Piesele sale s-au bucurat de o primire excepţională, fiind traduse şi prezentate pe scene din Paris, Zürich, Tampere, Berna, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dortmund, Varşovia şi Port-Jefferson (SUA). Marin Sorescu a fost membru al Academiei Române, al Academiei Mallarmé din Paris, al Academiei Europene de Ştiinţă şi Artă din Veneţia, al Academiei de Arte, Ştiinţă şi Profesii din Florenţa. A condus revista literară "Ramuri" şi a fost preşedintele Uniunii Scriitorilor din Craiova. Critici de talie internaţională au opinat că a fost unul dintre cei mai reprezentativi poeţi contemporani ai lumii, nominalizat pentru Premiul Nobel pentru literatură. În ţarã i-au fost decernate cele mai înalte distincţii: Premiul Academiei (de două ori), Premiul Uniunii Scriitorilor (de şase ori). Dintre premiile internaţionale cităm: Premiul Herder, Viena, 1991; Medalia de Aur pentru poezie "Ospiti Napoli", 1970; Premiul "Fernando Riello", Madrid 1983; Premiul "Felix Romuliana", Belgrad 1994. În România Marin Sorescu ocupă un loc important în programa şcolarã, atât în învăţământul preşcolar, prin cărţile sale pentru copii, cât şi în învăţământul primar şi liceal şi în Facultăţile de Filologie. La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume inedite, poezie, eseu, jurnal, roman. Cunoscut şi prin preocuparea sa pentru grafică şi pictură (a avut mai multe expoziţii în ţară şi străinătate), în urma lui au rămas opere care vor fi reproduse în cataloage. Fară a se înscrie într-un partid politic după Revoluţia română din 1989, ocupă functia de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 noiembrie 1993 - 5 mai 1995). Amurit in anul 1996, Bucureşti.

Aniversari culturale 7.12(Cicero, Sorin Titel)

7.12.43 î.Hr. A decedat, MARCUS TULLIUS CICERO – omul politic, filozof, scriitor şi mare orator roman

Marcus Tullius Cicero (106 - 43 î.Hr.) a jucat un rol important în perioada de sfârşit a Republicii romane. Activitatea sa literară şi politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influenţă asupra literaturii latine şi s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar decât Seneca şi Augustin. Cicero s-a născut la Arpinum, în data de 3 ianuarie 106 î.Hr., într-o familie de cavaleri şi notabili municipali. După ce a urmat cursurile şcolare obişnuite la Arpinum, Cicero este dus la Roma de către tatăl său, pe când avea 17 ani, iar în 88 î.Hr. ascultă expunerile lui Philon din Larissa, exponent al Noii Academii şi elev al lui Carneade. A debutat ca orator şi avocat în 81 î.Hr. Pentru a-şi desăvârşi formaţia intelectuală, audiază la Atena prelegerile filosofilor, iar în insula Rhodos devine elevul oratorului Molon. Începe o carieră senatorială şi se angajează în viaţa politică. În 76 î.Hr., Cicero devine quaestor, iar apoi senator. În iulie 64 î.Hr. este ales consul pentru anul 63 î.Hr. După asasinarea lui Caesar, în care se prea poate să fi fost implicat, Cicero devine destul de rapid şeful republicanilor, sperând într-o instaurare a republicii, lucru care atunci era imposibil. A încercat să-l manipuleze pe tânărul Octavianus (viitorul împărat Augustus, 27 î.Hr.-14 d.Hr.) împotriva lui Marcus Antonius, pe care îl considera cel mai primejdios duşman al republicii, însă fără succes. Cicero a alcătuit o operă imensă. Se pot distinge în primul rând discursurile ciceroniene în număr de 58, care reprezintă o fericită armonizare între talentul nativ, (ingenium), cultura vastă (doctrina) şi practica forului (usus forensis). Cicero s-a remarcat şi ca un teoretician al artei retorice, fiind socotit unul dintre părinţii oratoriei antice. Opera sa filosofică, chiar dacă nu reprezintă un corpus doctrinar, trebuie apreciată pentru adaptarea modelelor filosofiei greceşti la spiritualitatea şi mentalitatea romană şi, mai ales, pentru impunerea unui limbaj filosofic latin, la crearea căruia Cicero are un merit incontestabil. Cicero are şi o vastă corespondenţă (peste 800 de scrisori) scrisă între anii 68 şi 43 î.Hr., care este în acelaşi timp un dosar intim al scriitorului şi o adevărată frescă a vieţii Romei din vremea sa. Omul Cicero ni se descoperă aici cu o surprinzătoare sinceritate prin atitudinile politice şi civice, prin viaţa zilnică din for sau din familie. În 7 decembrie 43 î.Hr. a fost ucis chiar de către oamenii lui Marcus Antonius.

7.12.1935 S-a născut, la Margina, Timiş SORIN TITEL –  prozator şi eseist român

Fiul funcţionarului Iosif Titel şi al Corneliei (n. Crăciunescu). Liceul „Coriolan Brediceanu" din Lugoj (1945-1948), continuat la Caransebeş (1948-1953), unde işi susţine şi bacalaureatul. Facultatea de Filologie din Bucureşti, sectia limba.şsi literatura română (1953-1956). Urmează un an la Cluj (1957), întrerupând apoi studiile pentru a se reînscrie la Bucureşti, fără frecvenţă (1960-1962). Examenul de stat în 1962. Între 1957 şi 1961 e profesor suplinitor în comuna Carpa, judeţul Caras-Severin. După obţinerea licenţei, redactor la revista Orizont din Timişoara (1962-1971). Din 1971, redactor la revista România literară, Bucureşti. Debutează la Tribuna (1957); colaborări intense la Orizont şi România literară cu proză mai ales, articole de critică literară. Debut editorial în 1963 cu volumul de povestiri Copacul; alte proze de mică întindere în Valsuri nobile şi sentimentale (1967). A publicat nuvele (Reîntoarcerea posibilă, 1966; Dejunul pe iarbă, 1968; Noaptea inocenţilor, 1970; Mi-am amintit de zăpadă, 1973) şi romane (Lunga călătorie a prizonierului, 1971; Ţara îndepartată, 1974; Pasărea şi umbra, 1977; Clipa cea repede, 1979). Este autorul unui eseu despre proza lui Melville (Herman Melville, fascinaţia mării, 1975); o prima selecţie de articole critice Pasiunea lecturii, 1976. A prefatat volume de Romulus Fabian, Adam Miiller Gutten-brun, Al. Simion, Vari Attila, precum şi de Josepfine Johnson şi Malcolm, Lowry. Romanul Lunga călătorie a prizonierului (1971) a fost tradus în Franţa, Ungaria şi Polonia. Premiul Uniunii Scriitorilor în 1977. Spirit cultivat, lucid şi ambiţios, TITEL este cel care, în proza noastră, a tras cel mai mare folos din contactul cu noul roman, luând ceea ce trebuie dintr-o formulă epică pândită, prin repetiţie, de sterilitate şi a adaptat ceea ce a învăţat la romanele lui. Rezultatul este remarcabil, opera sa impunând un stil original şi un univers epic uşor de diferentiat în geografia imaginară a literaturii postbelice. A decedat la 17 ianuarie 1985, la Bucureşti.

Aniversari culturale 6.12(Nicolae Kalinderu, Ion Mincu)

6 DECEMBRIE SF. IERARH NICOLAE

6.12.1835 S-a născut, la Bucureşti NICOLAE KALINDERU – medic, membru al Academiei Române

 Nicolae Kalinderu, medic, membru al Academiei Romane; a fost unul dintre fondatorii orientării anatomo-clinice şi fiziopatologice în medicina românească internă; împreună cu Victor Babeş a iniţiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul şi epidemiologia leprei. În 1887 se înfiinţeaza prima clinică de medicină internă, universitară, condusă de renumitul Nicolae Kalinderu. Moare la 16 aprilie 1902 la Ciulniţa, Argeş.

 

6.12.1912 A decedat, la Bucureşti ION MINCU – architect şi inginer român

 Ion Mincu este unul dintre arhitecţii care au îmbrăţişat această idee (alături de Petre Anton, N. Ghica-Budeşti, Cristofi Cerchez), devenind o figură centrală a curentului din arhitectură de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX..
Ion Mincu,  născut în 1852, în oraşul Focşani, a absolvit Şcoala de ingineri de poduri şi şosele din Bucureşti, la 23 de ani, pentru ca, mai târziu, să studieze arhitectura la L’Ecole de Beaux Arts, la Paris (1877-1882). Cariera sa de arhitect debutează cu o comandă de transformare a unei case particulare într-o locuinţă reprezentativă(Casa Dr. Vitzu. Lucrarea care îi va asigura afirmarea şi consacrarea, este una de ”renaştere a arhitecturii naţionale”- Casa Lahovary  (1885-1886; Str. Ion Movilă), considerată ”manifestul” arhitecturii sale. În fiecare din lucrările sale, de la construcţia de locuinţe de tipul vilei sau locuinţei reprezentative (Casa Vitzu, 1884; casa Lahovary, 1886; Casa Monteoru, 1889; Casa Vernescu, 1889; Casa Robesu din Bucureşti, Casa Robescu di Galaţi, Vila Robescu din Sinaia, Casa N. Pătraşcu ), la edificii publice (Şcoala Centrală de fete din Bucureşti, 1894; Palatul Administrativ din Galaţi, 1904), la lucrări de restaurare a unor monumente vechi (Biserica Stravropoles) la monumentele funerare şi, nu în ultimul rând, la designul de mobilier (Palatul Justiţiei din Bucureşti, Catedrala din Constanţa), Mincu a încercat mereu să se autodepăşească, să evolueze, să se perfecţioneze.

Aniversari culturale 5.12(W.A, Mozart, Alexandre Dumas)

5.12.1791 A decedat, la Viena WOLFGANG AMADEUS MOZART – compozitor austriac

Wolfgang Amadeus Mozart - Johannes Chrisosthomus Wolfgangus Theophilos Mozart s-a născut în data de 27 ianuarie 1756 în oraşul Salzburg din Austria, într-o familie de muzicieni. Wolfgang Amadeus Mozart şi pasiunea pentru muzică îl face să uite de jocurile copilăriei, preferând să stea în faţa clavecinului său să cânte la vioară ore întregi, ajungând ca la cinci ani să execute cu virtuozitate, la clavecin şi vioară, concerte întregi, scrise de compozitorul Wagenseil. Dar viaţa avea să ia o întorsătură neaşteptată o dată cu concertul din seara de Crăciun a anului 1761 organizat în sala de festivităţi din Salzburg când copilul a uimit asistenţa prin interpretarea pe care a făcut-o la orgă şi la vioară. În ianuarie 1762 concertează la Munchen în faţa electorului de Bavaria, în septembrie acelaşi an concertează la Passau unde arhiepicopul rămâne încântat de muzica lor, dar marea consacrare o au la Viena în aceaşi lună când îşi arată virtuozitatea în faţa majestăţilor imperiale Maria Tereza şi Francisc. La Viena se îmbolnăveşte de o formă gravă de scarlatină care îl ţine departe de concerte câteva luni. În august 1763, la Frankfurt, Mozart a cântat şi a improvizat la vioară şi la clavecin, încântând auditoriul, care, la urmă, l-a ovaţionat şi l-a încărcat cu daruri. Printre spectatori s-a aflat şi tânărul Goethe care a fost emoţionat până la lacrimi. Au urmat Aix-la-Chapelle unde a fost admirat ca organist şi la Bruxelles de unde s-a păstrat un allegro în do major. În noiembrie 1763 familia Mozart a ajuns la Paris. În climatul artistic francez, stimulat de succesele obţinute, copilul Mozart a compus şi publicat primele lui opere definitive :patru sonate pentru clavecin şi vioră (K.V.6,7,8 şi9). La 22 aprilie 1764 familia Mozart ajunge la Londra unde va rămâne un an şi jumătate. În această perioadă a compus şase sonate pentru clavecin (K.V.10,11,12,13,14 şi 15) două simfonii (K.V. 16 şi 19) şi o serie de mise şi motete. La doar 35 de ani, în ziua de 5 decembrie 1791, viaţa scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna.

5.12.1870 A decedat, la Puys ALEXANDRE DUMAS – scriitor francez


Alexandre Dumas - Dumas Davy de la Pailleterie, cunoscut şi ca (Alexandre Dumas père) Alexandre Dumas tatăl s-a născut pe 24 iulie 1802, la Villers-Cotterêts (Aisne) şi a murit pe 5 decembrie 1870, la Puys (Seine-Maritime). Alexandre Dumas a fost un autor de romane istorice de aventuri, prin care a devenit cel mai popular scriitor francez din lume. În 1823, se mută la Paris, unde, datorită caligrafiei frumoase, intră în slujba Ducelui d’Orléans. După studii neglijate, a lucrat ca functionar în biroul unui notar şi a debutat redactând piese de teatru împreună cu prietenul său, vicontele Adolphe Ribbing de Leuven. Aceste prime încercări literare au fost eşecuri. Continuă să scrie teatru şi cunoaşte, în fine, succesul în 1829, graţie reprezentaţiei cu Henric al III-lea şi curtea sa, la Comedia franceză. Succesul continuă pe toată durata carierei sale literare, în genurile sale predilecte: dramatic şi romanul istoric. A fost un autor prolific (cu ajutorul cunoscut al unor "negri", mai ales Auguste Maquet care a participat la cele mai multe opere ale lui Dumas), semnând mari opere, cum ar fi Cei trei muschetari sau Contele de Monte-Cristo în 1844. Corpul său a fost mutat în Panteonul din Paris în 2002, nerespectându-se ultima sa dorinţă de "a reintra în noaptea viitorului în acelasi loc în care am în viata trecutului", "în acest fermecător cimitir (din Villers-Cotterêts) care are mai degrabă aerul unui arc de flori, unde să lasi copiii să se joace, decât al unui câmp funebru unde să culci cadavrele" (1870). Fiul său, numit tot Alexandre Dumas, a fost, şi el, scriitor, autor al cunoscutului roman Dama cu camelii.

Aniversari culturale 2.12(Nicolae Labis)

02.12.1901 APARE LA BUCUREŞTI SEMĂNĂTORUL

 

Revistă literară săptămânală. Publicaţie reprezentând tendinţa naţională în cultura şi literatura română. Între 18 septembrie 1902 şi 30 decembrie 1909, apare cu titlul ortografiat Sămănătorul. Directori : Alexandru Vlahuţă şi George Coşbuc (1901-1902), Nicolae Iorga (1905-1906), A.C. Popovici (1909). De la nr. 1/1903, apare sub conducerea unui comitet de direcţie; de la nr. 23/1905 la nr. 42 /1906, revista este condusă de N. Iorga, ajutat de trei redactori : Şt. O Iosif, M. Sadoveanu şi I. Scurtu, iar după demisia lui Iorga conducerea este preluată de cei trei redactori, cărora li se alătură D. Anghel, C. Sandu-Aldea, G.M. Murgoci. Ultimul director este A.C. Popovici. Apariţia revistei Semănătorul a fost anunţată în ultimul număr al Curierului literar din anul 1901. Iniţiativa îi aparţine lui Spiru Haret, promotor al unei vaste acţiuni de culturalizare a satelor, iar titlul, lui Vlahuţă. Coperta primului număr este ilustrată de pictorul N. Grigorescu, iar articolul program se intitulează „Primele vorbe” şi îi aparţine lui Vlahuţă, deşi nu este semnat. Colaboratorii sunt nume ilustre în epocă : Ilarie Chendi, O. Goga, I. Al. Brătescu-Voineşti, Al. Davila, I.A. Bassarabescu, Elena Farago, Emil Gârleanu etc. Îşi încetează activitatea la 27 iunie 1910.

02.12.1935 S-a născut, la Poiana Mărului, Suceava NICOLAE LABIŞ – poet şi ziarist român

Cu prilejul aniversării a 75 de ani de la naşterea poetului, la sediul bibliotecii am organizat o expoziţie de carte.

Fiu al învăţătorilor Eugen şi Profira Labiş din satul Văleni - Poiana Mărului din fostul judeţ Baia. A urmat clasele primare chiar cu mama sa şi a început să compună poezii copilăreşti şi mici povestiri încă de prin 1943. În anul 1945 familia Labiş se stabileşte în comuna învecinată, Mălini, după întoarcerea din refugiu de la Văcarea, judeţul Muscel. În 1947 se înscrie la Liceul Nicu Gane din Fălticeni. În 1950 debutează în ziarul „Zori de zi” din Suceava, participă la Conferinţa tinerilor scriitori moldoveni, la Iaşi, şi e remarcat, între mulţi alţii, de profesorul Constantin Ciopraga care îl sfătuieşte să îşi continue studiile secundare în capitala Moldovei, ceea ce se şi întâmplă în anul următor, 1951. Acum are loc adevăratul debut în revistele literare „Viaţa Românească” şi „Gazeta literară”, salutat şi elogiat de Eugen Jebeleanu şi alţi poeţi ai vremii. În anul 1952 se înscrie la Şcoala de literatură Mihai Eminescu din Bucureşti unde îi are colegi şi pe buzoienii Ion Gheorghe şi Ion Băieşu. Devine redactorul secţiei de poezie al revistei şcolii, „Anii de ucenicie”, audiază prelegerile unor personalităţi ca Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu, Camil Petrescu, tipăreşte poezii în mai toate periodicele vremii. La terminarea şcolii, în 1954, devine redactor la „Contemporanul”, apoi la „Gazeta literară”. Se înscrie şi la Facultatea de filosofie, dar o abandonează după numai un semestru. În anul 1954, „Viaţa Românească” îi publică poemul „Moartea căprioarei”, iar în anul următor, „Rapsodia pădurii”, „Gazeta literară” şi „Contemporanul” îi publicau ciclul Sadoveniene. Anul 1956 înseamnă debutul editorial. La Editura Tineretului i se tipăresc volumele „Primele iubiri” şi „Puiul de cerb”, care îl consacră drept cel mai reprezentativ poet al generaţiei sale. Se afla în pregătire volumul „Lupta cu inerţia” care va apărea postum sub îngrijirea prietenului Gheorghe Tomozei. În noaptea de 9-10 decembrie 1956 este victima unui accident de tramvai, în faţa spitalului Colţea din Bucureşti. Cu toate îngrijirile date, Labiş moare în "cea mai lungă noapte a acelui an", 21-22 decembrie 1956, noaptea solstiţiului. În agonie, pe patul spitalului, el i-a dictat prietenului Aurel Covaci, poemul testament "Pasărea cu clonţ de rubin".

Aniversari culturale 1.12(Cezar Petrescu, Ziua Nationala a Romaniei)

01.12.1892 S-a născut, la Hodora, jud. Iaşi, CEZAR PETRESCU - prozator şi ziarist

 

Fiu de inginer. Studii de drept. Debutează ca elev la Sămănătorul (1907), cu nuvela Scrisori. Editează revista social-politică Hiena (1919). E redactor la cotidianele Adevărul; Dimineaţa; Bucovina. A fost iniţiatorul (1921) şi conducătorul timp de 3 ani al revistei Gândirea. Aici publică lucrările cuprinse în primul său volum, Scrisorile unui răzeş (1922). Ales deputat în Parlament (1928), va fi directorul ziarului oficios România. Opera literară cuprinde nuvele, romane, cărţi pentru copii. Proza lui stă sub semnul unei formule semănătoriste. Cel mai bun roman, Întunecare (1921), e o frescă a societăţii româneşti din timpul primului război mondial, surprinzând drama unei generaţii. El aduce în scenă un personaj tipic al literaturii române, acela al inadaptabilului. Alte romane, Comoara regelui Dromichet (1931) şi Aurul negru (1932), cuprind imaginea satului patriarhal invadat de capitalismul în ascensiune. Calea Victoriei (1929) este romanul unor destine observate în mijlocul unei metropole decăzute. A scris excelente cărţi pentru copii : Fram, ursul polar (1932); Omul de zăpadă (1945); Neghiniţă (1949). Alte opere : La Paradis general (1930); Duminica orbului (1934); Greta Garbo (1932); Omul care şi-a găsit umbra (1928); Romanul lui Eminescu : Luceafărul, Nirvana, Carmen, Saeculare. Moare la 9 mar. 1961, Bucureşti.

01.12.1918 MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ DE LA ALBA IULIA

Are loc, în sala Casinei din Alba Iulia, Adunarea Naţională, cu participarea a 1228 delegaţi. Se alege un Birou al Adunării format din Gheorghe Pop de Băseşti, episcopii Ioan I. Pop şi Dumitru Radu - preşedinţi, Ştefan Cicio-Pop, Teodor Mihali, Ioan Florea - vicepreşedinţi, precum şi a unui Secretariat. Vasile Goldiş rosteşte cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluţie care începe cu cuvintele : "Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România". Pentru cârmuirea Transilvaniei până la constituirea Constituantei se alege o adunare legislativă numită Marele Sfat Naţional, compus din 250 de membri. Vestea este adusă la cunoştinţa celor peste 100.000 de participanţi la Marea Adunare de la Alba Iulia, care aşteptau pe Câmpul lui Horea şi care aprobă cu aclamaţii hotărârea de unire.

01.12 ZIUA MONDIALĂ DE LUPTĂ CONTRA SIDA